O categorie de bugetari o să primească doar 100 de lei din voucherele de vacanță. Cum se calculează valoarea tichetelor
- Andra Puiu
- 15 mai 2023, 14:14
Perioada concediilor de vară se apropie, iar voucherele de vacanță au început să fie împărțite în rândul bugetarilor. Au fost făcute unele schimbări, iar o serie de angajați ai statului o să primească sume mult mai mici.
Voucherele de vacanță pentru bugetari valorează 1.450 de lei. Printr-un ordin emis de Ministerul Educației s-au făcut o serie de modificări în ceea ce privește sumele pe care unii profesori o să le primească. Suma de 1.450 de lei o să fie primită doar de angajații cu normă întreagă. Este vorba de cei care au lucrat 12 luni și au avut un program de opt ore. În cazul celor care sunt angajați cu normă redusă sau au contracte pe o perioadă determinată, calculul se schimbă.
Profesorii care sunt angajați pentru o oră sau pentru două ore o să primească mult mai puțin față de cadrele didactice cu normă întreagă. Suma de 1.450 de lei se împarte la cele 12 luni, dar și la un program normal de opt ore. Ulterior, suma rezultată se înmulțuește cu numărul de luni și de ore prevăzute în contractul de muncă. Rezultatului final i se aplică un multiplu de 50 pentru a rezulta o sumă rotundă.
Câți bani vor primi pentru vacanță profesorii cu normă redusă
În caul în care un profesor are un contract pe o perioadă determinată de opt luni, cu un program de două ore pe zi, el va primi doar 200 de lei din voucherele de vacanță. Este important de precizat că există profesori care sunt angajați doar pentru o oră pe zi, iar pentru acești bugetari voucherele de vacanță vor fi de 100 de lei. Cazurile de acest gen sunt destul de frecvente în învățământul universitar.
În ordinul emis de Ministerul Educației se mai precizează că dacă un angajat din învățământ a cheltuit deja voucherele și este concediat în același an sau pleacă din instituția în care predă, el este obligat să dea înapoi suma cheltuită. Mulți dintre profesorii universitari sau profesorii suplinitori au contracte pe o perioadă determinată, iar la finlul anului universitar sau școlar nu le mai prelungesc. Acest lucru înseamnă că dacă au cheltuit deja cei 1.450 de lei, sunt obligați să restituie contravaloarea voucherelor din perioada septembrie-decemebrie în termen de 60 de zile.
Ce prevede Ordinul de ministru
În articolul 8 al Ordinului de Ministru se precizează că personalul din sistemul de învățământ semnează o declarație pe propria răspundure în legătură cu restituirea voucherelor de vacanță nefolosite la data încheierii perioadei de valabilitate a acestora. De asemenea, cadrele didactice își asumă că o să restituie sumele necuvenite la data încetării contractului de muncă.
În același document se mai precizează că „la sfârşitul perioadei de valabilitate a suportului electronic pe care au fost alimentate voucherele de vacanţă sau la data încetării raporturilor de muncă, beneficiarul are obligaţia de a restitui angajatorului suportul electronic, iar acesta, la rândul lui, va restitui suportul electronic unităţii emitente”.
„În cazul în care beneficiarul a utilizat în totalitate sau în parte voucherele de vacanţă alimentate electronic, iar ulterior intervine o cauză de restituire, acesta va restitui angajatorului contravaloarea voucherelor de vacanţă necuvenite utilizate, în termen de 60 de zile de la producerea cauzei care determină restituirea.”, se mai precizează în Ordinul de ministru.