Tot mai mulți copii italieni, bolnavi de cancer și leucemie din cauza poluării. Italia, locul trei în Europa la decesele cauzate de poluare

Tot mai mulți copii italieni, bolnavi de cancer și leucemie din cauza poluării. Italia, locul trei în Europa la decesele cauzate de poluareCancer. Sursa foto: Dreamstime

Italia este a treia în Europa la decesele cauzate de poluare, cu o creștere a fenomenului la copii și adolescenți. Datele au reieșit la conferința națională "Curare è prendersi cura", organizată de Asociația Italiană împotriva Leucemiei, limfomului și mielomului (AIL).

Ajunsă la a treia ediție, conferința a fost dedicată temei "impactulUI asupra mediului și riscul sănătății" și a explorat, prin intermediul experților și tehnicienilor, corelațiile existente între expunerea la poluanții mediului și posibilele consecințe asupra sănătății cetățenilor. A rezultat că, potrivit celui mai recent raport EIONET și EEA (2022), Italia, după Franța și Germania, este țara cu cel mai mare număr de decese din Europa atribuite poluării mediului, cu 59.641 de morți premature, informează Rai News.

Și, apoi, raportul VI Sentieri, Studiu epidemiologic național al teritoriilor și așezărilor expuse riscului de poluare, promovat de Istitutul Superior al Sănătății, care analizează starea sănătății, spitalizarea și mortalitatea populației prezente pe teritoriul italian în raport cu 46 locuri contaminate de interes național și regional, au înregistrat 1.409 decese la copii și adolescenți și 999 în rândul adulților tineri în cele 46 de situri analizate.

"Trebuie să acordăm o atenție din ce în ce mai mare problematicii riscului de mediu și a consecințelor pentru dezvoltarea patologiilor oncologico-hematologice. Inițiative ca acestea trebuie să se traducă în realizarea unor studii metodologic foarte riguroase, menite să definească dintr-un punct de vedere epidemiologic, clinic, dar și din perspectiva biologică tot ceea ce stă la baza impactului mediului asupra dezvoltării cancerului transmis prin sânge", a declarat Franco Locatelli, președintele Consiliului Superior al Sănătății, vorbind la deschiderea conferinței naționale "Curare è prendersi cura", dedicat anul acesta temei privind "Impactul asupra mediului și riscul sănătății" organizată de AIL (Asociația Italiană împotriva Leucemiei, Limfomului și Mielomului).

Eu cred că este absolut necesar să vorbim despre temele legate de remedierea mediului

"Eu cred că este absolut necesar să vorbim despre temele legate de remedierea mediului, tocmai pentru că am învățat în ultimii ani, iar în asta pandemia a fost un dascăl, că sănătatea umană poate fi prevenită doar într-o perspectivă holistică One Health: nu există bunăstare umană fără bunăstarea animalelor și fără bunăstarea mediului. Nu trebuie să uităm niciodată că trebuie să acordăm maximă atenție acestor probleme, pentru a investi în viitor și în generațiile viitoare", a continuat Locatelli. Între timp, patologiile oncologico-hematologice traversează "fără îndoială o perioadă extraordinară din punctul de vedere al revoluției bio-tehnologice. Gândiți-vă la terapiile moleculare țintite – a continuat el – mai degrabă decât la utilizarea imunoterapiei sau anticorpilor monoclonali, fie la celule modificate genetic pentru a fi redirecționate către ținta tumorii, celebrele celule CAR-T".

Contaminarea mediului în multe teritorii italiene este strâns legată de consecințe grave asupra sănătății, cum ar fi creșterea răspândirii tumorilor și a altor boli care generează o medie mai mare a spitalizărilor și a mortalității, afirmă cel de-al VI-lea raport Sentieri, studiu realizat de Istitutul Superior al Sănătății, care monitorizează starea de sănătate a populației care locuiește în locuri contaminate.

Proiectul aferent studiului, înființat în 2006, este o intervenție finanțată de Ministerul Sănătății și coordonată de Istitutul Superior al Sănătății, iar din 2014 participă la Programul Național de Statistică în secțiunea Mediu și Teritoriu.

Studiul confirmă datele din ultimii ani, cu un exces (mediu) de 2,6% mortalitate și 3% internări pentru populația în cauză, ceea ce reprezintă mai mult de 10% (10,4%) față de cea națională.

Trebuie să fie explorate corelațiile existente între expunerea la poluanții de mediu și posibilele consecințe asupra sănătății cetățenilor, să contribuie la promovarea cunoștințelor științifice și, în special, să facă lumină asupra factorilor de mediu și sociali, economici și industriali care afectează apariția bolilor precum cancerele de sânge, încurajând strategii de protejare și tratare a stării de sănătate. Acestea sunt obiectivele conferinței naționale "Curare è prendersi cura" organizată de AIL. Cazul Taranto este emblematic, unde situația rămâne critică. "Dorința este să se găsească un compromis între muncă și sănătate", explică președintele AIL Taranto, Patrizia Casarotti.

Precum toate țările europene, și Italia se confruntă de mulți ani cu problema poluării aerului. În această luptă de a o reduce, au existat succese excelente pentru unii poluanți, dar rămânem peste limitele legale și obiectivele Organizației Mondiale a Sănătății pentru PM10, PM2,5, dioxid de azot și ozon. Ceea ce s-a făcut, în ciuda reducerii atât a emisiilor, cât și a concentrațiilor în ultimii 20 de ani, încă nu este suficient. Campaniile de conștientizare ar trebui să fie piatra de temelie, să conducă din ce în ce mai mulți oameni să adopte un stil de viață capabil să reducă emisiile, toate sunt lucruri pe care putem și trebuie să le explicăm oamenilor.

Datele și studiile care au fost produse de-a lungul anilor ne spun că mediul are o influență asupra dezvoltării unor patologii și a unor noi patologii. Astăzi, mai mult ca niciodată, a vorbi despre mediu înseamnă să ne referim atât la impactul asupra mediului, cât și la obiceiurile stilului de viață precum fumatul și obezitatea, care este legată de o stare de inflamație cronică. Prin urmare, este necesară o abordare multidisciplinară One Health. (Traducerea: Oana Avram Rador).