Ucraina cere un ajutor financiar de aproape 20 de miliarde de euro pentru anul 2024. Estimările Băncii Mondiale pentru reconstrucția țării
- Andra Puiu
- 30 aprilie 2023, 07:51
Ministrul de finanţe de la Kiev, Sergii Marcenko, a transmis Uniunii Europene că Ucraina va avea nevoie de un ajutor financiar de aproape 20 de miliarde de euro. Banii vor fi folosiți pentru reconstrucția țării.
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, le-a transmis omologilor săi europeni că țara sa va avea nevoie de un ajutor financiar de cel puțin 18 miliarde de euro în 2024. Ucraina a primit deja această sumă din partea statelor membre UE în acest an. Ministrul ucrainean a cerut ca lucrările pentru reconstrucția țării să fie începute înainte ca războiul cu Rusia să se fi încheiat.
„Nu va fi uşor să ne reducem drastic cheltuielile, aceasta va depinde de campania militară, dar cred că (ajutorul financiar din partea UE n.red) nu va putea fi mai puţin de suma de 18 miliarde pe care o vedem anul acesta”, a declarat Marcenko, în timpul întâlnirii miniștrilor europeni de finanțe de la Stockholm, reuniune la care a fost invitat.
Răspunsul UE pentru noua cerere a Ucrainei
Miniștrii europeni au susținut că statele membre UE vor ajuta în cotninuare Ucraina. În plus, oficialii și-au exprimat „angajamentul total” în ceea ce privește reconstrucția acestei țări. Miniștrii au explicat că este încă prematur să se discute despre cât de mare o să fie ajutorul financiar pentru Kiev. Ucraina a primit atât în anul 2022, cât și în 2023 un ajutor financiar finanțat prin emitere de datorie comună în cadrul UE.
„Dacă voinţa politică este aici, vom fi capabili să pregătim următorul pachet de ajutor. Dar este prea devreme să vorbim despre sume exacte (pentru 2024), pentru că încă suntem în prima jumătate a anului şi situaţia este incertă în contextul războiului”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Oficialul UE a mai adăugat că este luată în calcul varianta ca activele înghețate ale Rusiei în țările occidentale să fie folosite pentru reconstrucția Ucrainei. Comisia Europeană analizează dacă acest lucru este posibil din punct de vedere legal.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a estimat că Ucraina va avea nevoie de o asistență financiară de 40 de miliarde de dolari pentru 2023-2024 doar dacă războiul se va încheia la jumătatea anului viitor. În același timp, Banca Mondială a estimat că peste 400 de miliarde de dolari vor fi investiți pentru reconstrucția Ucrainei, dublul Produsului Intern Brut anual al țării invadate înainte de începerea conflictului armat, informează Agerpres.