SUA avertizează Kievul cu privire la contraofensiva împotriva Rusiei. Ucraina să nu manifeste „ambiții exagerate”
- Antonia Hendrik
- 29 aprilie 2023, 20:23
Pe măsură ce primăvara înaintează, Ucraina adună forțe antrenate pentru a folosi noile arme occidentale, iar contraofensiva promisă de mult timp pare iminentă. În acest sens, SUA au avertizat Ucraina să nu manifeste „ambiții exagerate” în timpul contraatacului și să nu-și „întindă prea mult trupele”.
Un analist militar occidental a spus că Ucraina are suficientă forță și echipamente pentru a da lovitura cea mare. „Când vor alege să înceapă contraofensiva, vor avea suficientă forță de muncă pregătită și bine echipată”, a declarat generalul-maior retras al armatei americane Gordon Skip Davis pentru Al Jazeera.
Armele occidentale vin în Ucraina, în timp ce oficialii de la Kiev promit că noi atacuri
Singurul dezavantaj major al Kievului, deficitul cumplit de forțe aeriene, poate fi compensat prin îmbunătățirea capacității de apărare aeriană, a spus Davis, iar sistemele de apărare aeriană Patriot fabricate în SUA au ajuns deja în Ucraina.
Potrivit Politico, ucrainenii au primit același avertisment adresat președintelui afgan Ashraf Ghani în 2021, înainte ca talibanii să preia puterea în Afganistan. În 2021, Reuters anunța că, pe 23 iulie, în timpul ultimei discuții telefonice dintre Ghani și președintele american Joe Biden, acesta a lăudat forțele armate afgane, dar a spus că se creează impresia că, „în planul luptei împotriva talibanilor, lucrurile nu merg prea bine”.
Biden a propus Kabulului să adopte o nouă strategie militară și să organizeze o conferință de presă comună cu politicieni afgani de valoare care să susțină această schimbare. Casa Albă nu a comentat conținutul convorbirii. Ghani a părăsit țara în ziua în care talibanii au anunțat că au preluat controlul asupra întregului teritoriul al Afganistanului.
Şansele ca autoritățile de la Kiev să renunțe la intențiile lor sunt puțin probabile
„În timpul contraofensivei, Kievul s-ar putea comporta ca și cum ar fi unica și ultima oportunitate pentru Ucraina de a arăta că este capabilă să învingă, ceea ce, bineînțeles, nu corespunde realității”, a declarat pentru Politico Alina Poliakova, director general al Centrului de analiză a politicii europene (CEPA), din Washington. Un punct de vedere care nu este împărtășit de toți experții.
Unii se tem că, în cazul în care contraofensiva ucraineană nu va reuși, autoritățile SUA vor trebui să se confrunte cu critici în interiorul țării lor și din partea aliaților.
Potrivit lui Richard Haas, „inevitabil se va ridica întrebarea dacă nu ar fi cazul să se pună capăt ostilităților militare pe calea negocierilor: „Sprijinul militar acordat Ucrainei este costisitor, ni se termină muniția, există și alte situații neprevăzute în întreaga lume pentru care trebuie să ne pregătim”.
Mai mulţi oficiali europeni se îndoiesc de capacitatea armatei ucrainene de a obține anul acesta „un progres decisiv”. Potrivit informațiilor Washington Post, de aceeași părere sunt și serviciile de informații americane. Kievul este nemulțumit de astfel de evaluări, a relatat Politico.
„Contraofensiva va fi un impuls”
Ceea ce este mult mai important este că Kievul poate exploata moralul scăzut al forțelor ruse și lipsa lor de arme și muniții. Ucraina are nevoie, de asemenea, de un triumf sau două pentru a asigura furnizarea continuă de ajutor militar și financiar occidental, deoarece sprijinul public occidental pentru cauza sa este în scădere.
„Contraofensiva va fi un impuls pentru toți liderii politici care susțin Ucraina și spun că acesta este sacrificiul pe care trebuie să-l facem pentru a menține Ucraina liberă”, a mai spus Gordon Skip Davis.
Actuala linie a frontului, în formă de semilună, care se întinde de la est la sud a Ucrainei, are o lungime de sute de kilometri, așa că Kievul va trebui să aleagă cu grijă unde să contraatace mai întâi. „Nu cred că vor face două linii de atac. Vor folosi doar o zonă majoră concentrată”, a explicat Gordon Skip Davis pentru aljazeera.com.