Anamaria Prodan, „îngerul păzitor” al fraților Tate. „Sunt un om drept şi pledez întotdeauna pentru dreptate”
- Iulia Moraru
- 1 aprilie 2023, 19:24
Anamaria Prodan a sărit în apărarea fraților Tate și a spus că modul în care ei sunt tratați nu este unul corespunzător, explicând totodată de ce a făcut asta și care este legătura ei cu cei doi.
Impresara s-a arătat așadar împotriva unei anchete în care oamenii sunt întâi arestați de autorități și abia apoi se caută probe care să le demonstreze vinovăția. Ea a subliniat că trebuie respectată legea, indiferent despre cine este vorba și cine este închis. Anamaria Prodan a ținut să explice și că ea a fost mereu un om drept, care a pledat pentru dreptate.
Anamaria Prodan explică care este legătura ei cu Andrew și Tristan Tate
Impresara a mai menționat că ceea ce contează mai mult este ca noi să nu ne facem de râs, fiind vorba despre niște cetățeni străini. „Prezumţia de nevinovăţie trebuie să primeze. Nu i-am văzut în viaţa mea pe fraţii Tate, nu ne cunoaştem, nu am vorbit vreodată, nu am fost nici măcar în aceeaşi încăpere.
Trebuie să arătăm lumii că suntem un popor înţelept, că avem capacitatea întâi de a strânge probe şi apoi de a aresta pe cineva. Iei un om, îl ţii în puşcărie, statul plăteşte, cine plăteşte, de fapt, pentru aceşti oameni? Că trebuie ţinuţi în condiţii umane. Tot noi, cei în libertate. Taxe, impozite, toate se duc unde? Pentru ce? Pentru ce să ţin în puşcăriile pline?”, a spus Anamaria Prodan.
Aceasta este de părere că ar trebui ca oamenii care sunt prinși că au delapidat să fie puși înainte să achite de două sau mai multe ori prejudiciul, iar apoi cu siguranța nu se va mai întâmpla aceeași infracțiune.
Impresara spune că aceste arestări au un impact mare asupra familiei
Prodanca susține că nu știe ce anume promovează cei doi frați în online, ci a văzut doar că îi încurajează pe tineri să facă ceva cu viața lor, nu și ce le îndemna pe fete să facă pentru ei. Potrivit acesteia, absolut toate acuzațiile îndreptate împotriva unei persoane trebuie demonstrate mai întâi, mai ales că acest gen de arestări, ce sunt televizate și intens discutate în mass-media, au o mare influență asupra familiilor celor reținuți.
„Toate acuzaţiile, nu contează că sunt pentru ei sau pentru altcineva, trebuie demonstrate. Absolut toate aceste acuzaţii. Cine face nenorociri, trebuie să plătească. Aşa este de când lumea şi pământul. Dar înainte de asta trebuie dovedit clar. Cel mai urât este să dai în mass-media cum îi iei din casă, cu scandal, cu circ, cu Poliţie, cum s-a întâmplat şi la Piţurcă.
Este o mare nenorocire pentru familie, rămâne pe retină şi în creierul copiilor, care îşi văd fraţii, părinţii arestaţi, luaţi din casă ca pe ultimii criminali, după care îi trimite acasă în arest la domiciliu şi continuăm să căutăm probe. Asta nu este ok, nu este normal”, a mai adăugat Anamaria Prodan, potrivit antena3.ro.