Deea Maxer a reacționat după ce Dinu a dat detalii despre divorț: „Am ajuns să devenim din compatibili, incompatibili”

Deea Maxer a reacționat după ce Dinu a dat detalii despre divorț: „Am ajuns să devenim din compatibili, incompatibili”Dinu și Deea Maxer. Sursa foto: Facebook - Dinu Maxer

Deea Maxer a reacționat imediat după declarațiile făcut de Dinu Maxer cu privire la motivul divorțului. Aceasta a declarat că ruptura s-a produs după ce au constat că au devenit din compatibili, incompatibili în principii, dorințe, vise, mentalitate, planuri, putere de iubire și implicare.

Deea și Dinu Maxer au început să vorbească public despre motivul despărțirii lor după o relație de 18 ani de zile. Cei doi au decis să divorțeze după 14 ani de căsnicie, șocând showbizul autohton. Reacția Deei Maxer, după ce tatăl copiilor ei a fost invitat în emisiunea lui Cristi Brancu.

Deea Maxer, mesaj în direct pentru Cristi Brancu

Dinu Maxer a fost invitat în emisiunea „Exclusiv VIP”, prezentată de Cristi Brancu. Artistul a vorbit în premieră despre divorțul de Deea Maxer, cea care i-a fost parteneră de viață timp de 18 ani. În timp ce vorbeau, fosta soţie i-a trimis prezentatorului  un mesaj prin care a confirmat tot ceea ce a spus Dinu în emisiune.

„Vreau să confirm cele spuse de Dinu. Să îi mulțumesc pentru sinceritate și transparență. Ne-am schimbat și am ajuns să devenim din compatibili, incompatibili. Incompatibili în principii, dorințe, vise, mentalitate, planuri, putere de iubire și implicare. Am fost piloți pe rând! Eu am crescut alături de Dinu, îi sunt recunoscătoare. Sunt convinsă că avem capacitatea și maturitatea de a continua cu o prietenie prin care să ne putem crește copiii cât vom putea de frumos, după acest divorț”, i-a spus Deea Maxer lui Cristi Brancu.

Dinu și Deea Maxer: Ne dorim discreție, liniște și pace pentru fiecare dintre noi

Dinu și Deea Maxer au mai adăugat că vor păstra o relație normală, frumoasă, de dragul celor doi copii ai lor, spunând că: ne dorim discreție, liniște și pace pentru fiecare dintre noi și cel mai important, pentru copiii nostri.

„Am decis să ne încheiem căsătoria dupa 18 ani de relație plini de iubire, fidelitate, respect și muncă depusă cot la cot în tot ceea ce am construit! Ne suntem recunoscători pentru această călătorie în care am fost pe rând, piloți! Voi ne știți viața, ca pe o carte deschisă, fiind mereu în atenția voastră și înconjurați de apreciere și admiratie. Pentru toate acestea vrem să vă mulțumim și totodată ne dorim să respectați acest moment din viața noastră. Ne dorim discreție, liniște și pace pentru fiecare dintre noi și cel mai important, pentru copiii nostri. Fiți blânzi! Dumnezeu știe drumul fiecăruia! Multumim, Deea si Dinu Maxer”, au scris pe Facebook.

Cum au ajuns să locuiască în acelaşi bloc

Dinu Maxer a explicat problema cu partajul şi casele celor doi: „În momentul în care am hotărât că nu se mai poate face nimic, am hotărât să facem partajul. Ea a cumpărat un apartament și aici e șocul resimțit din vorbele celorlalți. Cum adică s-a mutat în aceeași scară, în același bloc? Am făcut pentru copii. Ai noștri copii, băiatul 12 ani, a rămas la mine, fata la mamă. Am făcut un joc cu fetița: casa băieților, casa fetelor. Vine seara la mine și ne jucăm o oră. Ea nu a resimțit. După o oră, o oră jumătate zice: Vreau la casa fetelor! Băiatul, când i-am spus amândoi că noi nu mai putem să stăm împreună, vom divorța, a spus după câteva zile: Tati, e mai bine așa, că nu vă mai certați”.