Cine se află pe lista invitaților la încoronare? Ce se întâmplă la o ceremonie de încoronare, totuși? Iată șapte fapte despre încoronările britanice și despre ritualurile regale din spatele lor.

1. Lista invitaților la încoronările regale include personalități mondiale, dar nu întotdeauna membri ai familiei regale. Lista de invitați la încoronările britanice include membri ai familiei regale și șefi de stat din Commonwealth și din întreaga lume; prim-ministrul și Cabinetul Regatului Unit; egalii ereditari și prieteni ai familiei regale.

2. Serviciul de încoronare are șase părți.

În timpul recunoașterii, monarhul este prezentat congregației adunate.

În cadrul jurământului, el sau ea depune apoi Jurământul Monarhului, cunoscut și sub numele de Jurământul de Încoronare, promițând să guverneze regatul cu lege, dreptate și milă. De la adoptarea Legii jurământului de încoronare din 1689, monarhul jură, de asemenea, să susțină Biserica Anglicană Protestantă.

În timpul ungerii, monarhul se va așeza pe scaunul încoronării, cunoscut sub numele de Scaunul Regelui Edward, în timp ce Arhiepiscopul de Canterbury îl marchează pe monarh cu ulei sfânt. Momentul „sacralizează domnia”, spune Andrew Walkling, profesor de istoria artei, engleză și teatru la Universitatea Binghamton.

Acest moment este urmat de învestire și încoronare, când monarhul primește însemnele de încoronare, precum globul, inelul de încoronare, sceptrul și toiagul. În timp ce Arhiepiscopul de Canterbury plasează Coroana Sfântului Edward pe capul noului suveran, congregația strigă „Dumnezeu să-l salveze pe rege” (sau pe regină; „God save the King”), în timp ce clopotele răsună în tot regatul și 62 de tunuri trag din Turnul Londrei.

De acolo, monarhul este condus la tron pentru întronare

În cele din urmă, regele (sau regina) primește omagiul. Lorzii spirituali, cum ar fi Arhiepiscopul de Canterbury și alți episcopi, precum și Lorzii temporali - prinți și colegi de rang înalt - își jură credință față de noul suveran. Dacă există o regină consoartă, aceasta este unsă și încoronată în urma omagierii.

3. Cea mai sacră parte a ceremoniei este interzisă publicului.

Deoarece se crede că monarhul britanic domnește prin drept divin, arhiepiscopul de Canterbury toarnă ulei sfânt din Ampula de aur a lui Charles al II-lea pentru a unge fiecare nou monarh, infuzându-i spiritul lui Dumnezeu și făcându-l inatacabil”, spune Tracy Borman, autoarea cărții Crown & Sceptre: O nouă istorie a monarhiei britanice.

4. O carte medievală, Liber Regalis, servește drept manual de instrucțiuni.

Liber Regalis, sau „cartea regală”, este un manuscris miniatural care detaliază ordinea unei ceremonii de încoronare. Scris în latină în 1382, a fost tradus în engleză în 1603 pentru încoronarea lui James I. „Ceremonia de astăzi se bazează pe acea traducere din 1603 a unui document care datează din secolul al XIV-lea”, spune Walkling.

5. Westminster Abbey a găzduit încoronări regale timp de aproape 1.000 de ani.

Încoronările regale au avut loc în Westminster Abbey încă din 1066, când William Cuceritorul a fost încoronat acolo. „Westminster Abbey nu are doar o istorie religioasă sau regală; Este casa Mormântului Războinicului Necunoscut. Personalități culturale precum Charles Dickens sunt îngropate acolo. Simbolizează ideile care fac Marea Britanie măreață”, spune Chernock.

6. Persoana responsabilă cu organizarea încoronărilor britanice este contele mareșal.

Contele mareșal este o funcție care este deținută de ducele cu cel mai înalt rang din Anglia. Din 1386, acesta a fost deținut de ducii de Norfolk. Printre responsabilități se numără organizarea nu doar a încoronărilor britanice, ci și deschiderea oficială a Parlamentului și funeraliile de stat ale suveranilor.

7. Monarhul poartă mai multe coroane în timpul ceremoniei de încoronare.

Coroana Sfântului Edward, realizată în 1661 pentru regele Carol al II-lea, este folosită pentru momentul încoronării. Este o copie a coroanei lui Eduard Mărturisitorul, care a fost topită de către parlamentari în timpul interregnului. Monarhul îmbracă Coroana Imperială de Stat (1937), o piesă de cap care include diamantul Cullinan II și safirul Stuart, atunci când iese din Westminster Abbey, după ceremonie.

Deși aceste tradiții pot părea ornamentate în lumea mai laică și mai informală de astăzi, ele au un scop expres: „Odată ce îndepărtezi acest tip de ceremonie, rămâi cu această familie despre care știm aproape prea multe”, spune Chernock. „Familia regală are nevoie de aceste momente pentru a se conecta la trecutul lor foarte special și pentru a oferi o justificare pentru continuarea monarhiei”.

sursa: www.history.com