Se joacă Leapșa cu responsabilitatea reformării pensiilor speciale

Se joacă Leapșa cu responsabilitatea reformării pensiilor specialeSursa: Dreamstime.com

Reforma pensiilor speciale este un jalon-cheie pentru aprobarea cererii numărul 3 din PNRR.

Proiectul, aflat sub coordonarea Ministerului Muncii, are termen 31 martie. Doar că sunt din ce în ce mai mulți liberali și puțini social-democrați care spun că ministrul PSD Marius Budăi pare că lucrează mai mult la găsirea de țapi ispășitori, decât la reformă în sine. Mai avem câteva zile și vom vedea cine are dreptate!

Săptămână de săptămână, ministrul Budăi iese la televizor și, prin declarații ciudate pare că încearcă să dea Leapșa altcuiva - premier, alți miniștri și până la Parlament. Cel pe care pune lupa ministrul Budăi săptămâna aceasta este chiar ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care însă sustine că nu are nici o treabă cu reforma pensiilor.

„Cred că este momentul ca şi ministrul Boloş să meargă la Comisia Europeană cu acele amendamente, mă pun la dispoziţia dumnealui să îl însoţesc."

Prin declarațiile pe care le aruncă în spațiul public, Marius Budăi încearcă să facă un joc tactic și să plaseze problema pensiilor în orice altă curte, decât în cea de care aparține de Ministerul Muncii, singurul coordonator al proiectului.

După mai mult de un an, nimeni nu știe ce e în PNRR

Ca să înțelegem dimensiune dezastrului, chiar ieri, 19 martie, adică la 15 luni de la preluarea portofoliului, ministrul Budăi anunța total surprins la televizor că a descoperit ACUM ce scrie de fapt în PNRR:

„Acum mă uit (nr. în PNRR) şi mi se pare halucinant ceea ce găsesc acolo", spune Marius Budăi la peste un an de când a devenit ministru.

Din nefericire, pentru cererea de plată numărul 3 nu ne permitem luxul de a pierde alte 15 luni. Ministrul Muncii trebuie să își asume răspunderea, măcar în ceasul al doisprezecelea și să vină cu un proiect care să respecte cerințele Comisiei Europene. Oricât de incomod ar fi. Pentru a-și respecta renumele de profesionist in domeniul pensiilor.

Ne puteți urmări și pe Google News