Directorul SRI Eduard Hellvig, întâlnire cu șefii DNI și CIA, în SUA
- Dima Vladimir
- 3 martie 2023, 13:01
Zilele acestea, directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, însoțit de prim-adjunctul SRI, domnul general Răzvan Ionescu, s-au aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.
Directorul și prim-adjunctul Serviciului Român de Informații (SRI), au avut o serie de întâlniri cu oficiali americani din domeniul informațiilor - doamna Avril Haines, directorul Comunității Naționale de Informații a SUA, precum și cu William J. Burns, directorul CIA.
Principalele teme de pe agenda convorbirilor dintre cei doi oficiali români și liderii intelligence-ului american au vizat situația de securitate regională și globală în contextul actual, cât și dinamica situației operative.
În cadrul discuțiilor pusrtate în statele unite de Eduard Hellvig și Răzvan Ionescu, pe de o parte, și Avril Haines, respectiv William J. Burns, de cealaltă parte, au fost punctate importanța cooperării și schimbului de informații dintre SRI și serviciile din SUA, rezultatele obținute până în prezent, precum și modalitățile de continuare a parteneriatului strategic în domeniile analizate.
La finalul întâlnirilor, atât conducerea SRI, cât și cele ale structurilor de intelligence ale SUA, au reconfirmat angajamentele ferme de a continua să lucreze împreună pentru a preveni și contracara agresiunile care amenință securitatea națională și regională, inclusiv a celor cu impact la nivel global, potrivit unui comunicat al SRI.
Situație de securitate complicată, în jurul României
Vizita în Statele Unite ale Americii a directorului SRI vine într-un moment cu o situație de securitate complicată în jurul României. Pe lângă războiul Rusie împotriva Ucrainei, care durează deja de mai bine de un an, și care a crescut presiunile și riscurile la adresa țării noastre, cealaltă țară vecină, Republica Moldova, locuită majoritar de români, se confruntă cu probleme seioase.
Astfel, România, alături de Polonia și Ungaria, s-a confruntat cu un val masiv de refugiați, în primele luni de după începerea invaziei Federației Ruse în Ucraina. Ulterior, lupte grele, navale și de aviație, au avut loc la doar câțiva kilometri de granițele naționale, pe Insula Șerpilor. Apoi au avut loc o serie de provocări și amenințări în Transnistria, zona separatistă pro-Kremlin a Republicii Moldova, iar în prezent Chișinăul se confruntă cu noi probleme.
Și nici în partea de vest a țării nu este liniște, după seria de incidente dintre Serbia și Kosovo, începute încă din vara anului trecut.