Institutul German prezintă un dosar cu probe privind: „Utilizarea continuă a pesticidelor în livezile de meri din Tirolul de Sud”. Datele? Obținute grație reclamaţiei făcute de provincie
- Adriana Popescu
- 3 februarie 2023, 12:38
Nu este vorba de o teorie a ecologiștilor sau de o simplă suspiciune. În producția de mere din Tirolul de Sud, utilizarea pesticidelor a fost, cel puțin în anul 2017, ''neîntreruptă timp de câteva luni'', chiar cu ''expunerea multiplă'' a mai multor produse. Un măr otrăvit este moștenirea – sub formă de dosar, nepublicat până acum – lăsată de procesul care s-a încheiat anul trecut la Bolzano cu achitarea lui Karl Bär, la acea vreme referent pentru agricultură al Institutului de Mediu din Munchen, Bavaria (Umweltinstitut). În urma plângerilor prezentate de consilierul provincial Arnold Schuler și de o mie de operatori din sector, Bär fusese acuzat de defăimare în dauna agriculturii din Tirolul de Sud. Procurorul din Bolzano a confiscat datele privind utilizarea pesticidelor prezentate de fermierii reclamanți, adică broșurile pe care fiecare societate este obligată să le actualizeze cu indicarea produselor și cantităților aplicate livezilor de meri.
O bază de date de valoare unică, având în vedere că la nivel european nu există transparență privind utilizarea pesticidelor. Umweltinstitut a analizat broșurile a 681 de ferme pomicole din Val Venosta, care funcționează pe 3.124 de hectare, mai mult de jumătate din cele peste 5.000 de hectare destinate livezilor de meri. Tirolul de Sud este cea mai mare regiune pomicolă din Europa, având în vedere că livezile de meri se întind pe aproximativ 18.000 de hectare, cu o producție care în 2021 era de aproximativ 935.000 de tone. Dosarul are 97 de pagini. ''Datele demonstrează folosirea unor ingrediente active extrem de periculoase, utilizarea neîntreruptă a pesticidelor timp de câteva luni și expunerea multiplă la mai multe pesticide, creându-se așa-numitul efect de cocktail'', concluzionează cercetătorii. Un exemplu? ''De la începutul lunii martie până la sfârșitul lunii septembrie, în Val Venosta, nu a existat nicio zi în care pomii să nu fi fost stropiţi. În sezonul de vegetație 2017, fiecare livadă de meri a fost tratată în medie de 38 de ori cu ingrediente active sintetice''. Afirmații contestate de producătorii din Tirolul de Sud și de consilierul pentru agricultură al provinciei Bolzano, Arnold Schuler, care explică pentru ilfattoquotidiano.it: ''Acesta este un exemplu tipic al modului în care se poate comunica pentru a pune într-o lumină proastă industria fructelor din Tirolul de Sud. Cantitatea este relativă, pentru că ceea ce contează este tipul produselor folosite''.
Cum s-au justificat fermierii
Potrivit cercetătorilor, dintr-un total de 83 de ingrediente active utilizate, 17 se aflau deja pe lista oficială a UE a substanţelor care trebuiau înlocuite în 2017. ''În Val Venosta, acestea au reprezentat 13 la sută din toate aplicațiile fitosanitare. Etofenprox, una dintre substanțele cel mai frecvent aplicate care a fost folosită de 89% dintre companii este periculoasă, printre altele, pentru organismele acvatice, pentru albine și insectele benefice. Neonicotinoidul Thiacloprid a fost folosit de 65% dintre companii, în ciuda faptului că este potențial toxic pentru reproducere și poate cauza cancer; de fapt UE nici nu mai permite utilizarea acestui ingredient activ''. Fermierii i-au justificat utilizarea pentru a combate două boli fungice: crusta mărului și mucegaiul pudră. ''Această infestare – se precizează în cercetare – ar putea fi reglementată prin cultivarea altor soiuri de mere rezistente la ciupercă''.
90% dintre tratamente sunt ''pe bază de substanțe chimice'' – explică Fabian Holzheid, reprezentantul politic al Institutului: ''Tocmai în renumita zonă turistică Alto Adige/Südtirol, unde cultivarea merelor este promovată ca fiind naturală și durabilă, se folosesc cantități masive de pesticide. Analiza arată că criticile noastre au fost absolut legale și deloc defăimătoare''.
Cercetătorul Christine Vogt adaugă: ''Aproape 90% din toate tratamentele cu pesticide efectuate s-au bazat pe substanțe chimice sintetice. Cu toate acestea, există măsuri alternative și mai durabile. Erbicidul total pe bază de glifosat, pe care Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului a OMS l-a clasificat drept ''potențial cancerigen'', este al cincilea pesticid cel mai frecvent utilizat în livezile de meri. În acelaşi timp a fost detectat şi ''clorpirifos metil'', interzis în prezent, care poate provoca tulburări de neurodezvoltare la copiii aflaţi în stadiu embrionar.
Din dosar reiese că în aproape un sfert din toate tratamentele cu pesticide au fost folosite ingrediente active considerate dăunătoare insectelor benefice, precum Icneumonoidei (o familie de viespi). ''Mai mult de jumătate dintre tratamente evidențiază aplicarea simultană a mai multor agenți chimici. Se constată că în aceeași zi au fost pulverizați până la nouă agenți diferiți, deși există dovezi clare cu privire la așa-numitul efect de cocktail și, prin urmare, la posibilitatea de modificare sau intensificare a efectelor nocive pe care un amestec de diferite pesticide le poate avea asupra omului și mediului''.
„Salvați albinele și fermierii”
În acest context planează dubii şi asupra faptului că societăți convenționale de producere a merelor din Tirolul de Sud ar funcționa conform liniilor directoare ale Grupului de Lucru pentru Pomicultură Integrată (Agrios). În acest sens, Holzheid avertizează: ''Potrivit directivelor Tirolului de Sud, este esențial să se protejeze sănătatea umană și mediul înconjurător, în timp ce utilizarea substanțelor chimice sintetice trebuie redusă la minimum. Analiza noastră ne determină să ne întrebăm dacă certificarea „pomicultură integrată” nu are în primul rând scopuri de marketing''. Concluzia este lapidară: ''Este necesară interzicerea imediată a utilizării celor mai periculoase pesticide și erbicide în livezile din Tirolul de Sud. În plus, în întreaga Europă, pesticidele chimice sintetice trebuie eliminate treptat până în 2035, așa cum cere inițiativa ''Salvați albinele și fermierii'', promovată printre alţii şi de Umweltinstitut München''.
Consilierul pentru agricultură al provinciei Bolzano, Arnold Schuler, în numele producătorilor, contestă studiul Institutului German. ''În primul rând s-a convenit că vom discuta aceste date în mod public cu Umweltinstitut, numai că din păcate ei nu au respectat angajamentul. Încă o dată se dă impresia că nu respectăm regulile și folosim cantități excesive de produse fitosanitare''. ''Știu ce progrese a făcut industria pomicolă din Tirolul de Sud, care în peste 40 de ani de producție integrată a folosit pesticidele cu grijă și a căutat mereu alternative. În livezi nu ne uităm doar la câți paraziți există, ci mai ales la câte insecte benefice există și le favorizăm pentru a minimiza utilizarea pesticidelor. Continuăm să citim că în Tirolul de Sud se folosesc cantități mari de produse de protecție a plantelor la hectar, dar acesta este un exemplu tipic al modului în care se poate comunica pentru a pune industria pomicolă din Tirolul de Sud într-o lumină proastă. Cantitatea este relativă, pentru că ceea ce contează este tipul produselor folosite''. Care? ''În Val Venosta, înregistrările arată clar că 90 la sută dintre insecticidele folosite sunt certificate organic, procent care în cazul fungicidelor este de 70 la sută'', potrivit ilfattoquotidiano.it
(Traducerea Rador)