Frații Tate alături de „îngerul” lor la DIICOT. Perchezițiile informatice continuă în dosar

Frații Tate alături de „îngerul” lor la DIICOT. Perchezițiile informatice continuă în dosarSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Procurorii merg înainte cu ancheta în cazul celor doi frați britanici și a complicelor lor românce. Practic percheziția informatică începută ieri, continuă și astăzi, cea care este nouă în acest tablou este Luana Radu

Cea care este cunoscuta sub denumirea de “îngerul lui Tate”, a fost adusă pentru a participa și ea la percheziția informatică din dosar, probabil că și telefonul ei va fi desigilat. Astfel că potrivit procedurii penale ea trebuie să fie prezentă la acel moment. În ceea ce îi privește pe cei doi frați, anchetatorii nu au terminat de cercetat tot materialul din telefoanele lor și de pe hard-urile preluate din vila lor, așa că astăzi urmează să continue ceea ce au început ieri.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Frații Tate sunt acuzați de constituire de grup infracțional, trafic de persoane, dar și viol, în ceea ce-l privește pe Andrew Tate. Anchetatorii susțin că cei doi frați, prin metoda loverboy, racolau fete din toată România pe care ulterior le puneau să facă videochat în folosul lor și să încarce clipuri pe site-urile pentru adulți. Două dintre aceste fete au reușit însă să scape și s-au adresat procurorilor DIICOT. Ele au depus și plângeri împotriva celor doi. În total procurorii spun că sunt cel puțin 6 victime, însă este complicat pentru că fetele din diferite motive nu vor să depună plângere împotriva celor doi. Cert este că frații Tate nu se confruntă pentru prima dată cu astfel de acuzații. În 2016, Andrew Tate a fost acuzat de aceleași lucruri și în Marea Britanie, doar că acolo ancheta s-a terminat înainte de a începe, iar cei doi s-au mutat în România, unde, spuneau ei, este atât de simplu să eludezi legea. De altfel ei au postat de-a lungul timpului tot felul de clipuri în care vorbeau despre lege și autoritățile române și cât de ușor este să faci fărădelegi în România fără să te prindă nimeni. 

Ne puteți urmări și pe Google News