Vești teribile din tenis. O sportivă legendară a fost diagnosticată cu două forme de cancer
- Nicolae Comănescu
- 2 ianuarie 2023, 21:45
Una dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului a anunțat că suferă de două forme de cancer. În 2010, reușise să învingă cancerul la sân, iar problemele au reapărut de curând.
Martina Navratilova (66 de ani), una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istorie, a făcut un anunț trist. Sportiva născută în Cehoslovacia suferă de două forme de cancer: la sân și la gât, iar boala se află în stadiul 1. În anul 2010, Navratilova depășise un mare impas, provocat de cancer și învinsese boala.
„Această dublă lovitură este gravă, dar totuşi reversibilă”, a afirmat Martina Navratilova. Fosta sportivă a mai precizat că speră „într-un rezultat favorabil” al tratamentului pe care îl va urma.
Martina Navratilova are două forme de cancer
În noiembrie 2022 , Martina Navratilova a efectuat o serie de teste în urma cărora i s-a descoperit un nodul în gât. Cu această ocazie, medicii i-au diagnosticat şi al doilea cancer la sân, ambele în stadiu 1. Fostul lider mondial va începe tratamentul săptămâna viitoare, la New York.
De-a lungul carierei, Navratilova a câștigat 58 de titluri de Mare Șlem, la simplu, dublu și dublu-mix. La simplu a câștigat de 3 ori Australian Open, de 2 ori Roland Garros, s-a impus de 9 ori la Wimbledon și de 4 ori la US Open. În 1981 a obținut cetățenia SUA și a reprezentat această țară în competiții.
Altfel, anul trecut, Martina Navratilova remarca o scădere de formă a Simonei Halep. Voce autorizată în tenis, ea trăgea un semnal de alarmă în primăvară.
„Dacă Simona Halep ne-a obişnuit să fie constantă în trecut, acum nu mai este. Ea ar trebui să aibă o şansă în plus la Indian Wells, comparativ cu Miami, pentru că terenurile sunt mai lente, dar jocul ei e lipsit de consistenţă în ultima perioadă.
Are loviturile, însă se luptă pentru a găsi modalitatea de a fi mai agresivă. Are în continuare mari dubii când şi dacă vine la fileu. În cazul în care nu îi iese planul agresiv, revine la "setările" iniţiale, de a juca în defensivă”, spunea Navratilova.