Război în Ucraina, ziua 305. Lupte grele în Bahmut, în ajun de Crăciun. Patru militari ruși condamnați pentru tortură. Video

Război în Ucraina, ziua 305. Lupte grele în Bahmut, în ajun de Crăciun. Patru militari ruși condamnați pentru tortură. Video Război în Ucraina. Sursa foto: Twitter

Sărbătorile de Crăciun nu vin și cu liniște în zonele de luptă din Ucraina. Războiul declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie continuă și în această perioadă. După bombardamentele lansate asupra unui centru comercial din Herson, în ziua de Ajun, trupele ruse au intensificat atacurile în zona orașului Bahmut, în estul Ucrainei. Trupele rusești au atacat cu tancuri, mortiere, tunuri și rachete de artilerie, încercând să distrugă rezistența ucraineană. Conform informațiilor furnizate de armata ucraineană, în luptele din 24 decembrie, rușii au pierdut 90 de oameni, iar alți 100 au fost răniți.

Forțele ruse au efectuat 225 de atacuri în sectorul Bakhmut, folosind artilerie, sisteme de lansare de rachete multiple și tancuri pe 24 decembrie, potrivit Serhii Cherevatyi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operațional de Est al Ucrainei, după cum relatează Kyiv Independent. Statul Major al Armatei din Ucraina a confirmat informația precizând că loviturile vizează mai multe localități din zonă. Conform informațiilor furnizate de Statul Major Ucrainean, în confruntările din 24 decembrie, ajunul Crăciunului, de la Bahmut, au fost uciși 90 de soldați ruși, iar alți 100 au fost răniți.

„În direcția Bahmut, inamicul a folosit tancuri, mortiere, tunuri și artilerie cu rachete pentru a deschide focul asupra a 25 de așezări, inclusiv Spirne, Berestove, Soledar, Bahhmut, Klishchiivka, Chasiv Yar, Stupochky, Bila Hora, Dyliivka și Opytne din regiunea Donețk”, se arată într-o comunicare a forțelor armate ale Kievului.

De altfel, orașul Bahmut este aprig disputat, deși are un rol strategic redus. De mai multe săptămâni, rușii forțează o străpungere, încercând să preia controlul, în ciuda pierderilor uriașe pe care le suferă. Pe de altă parte, trupele ucrainene încearcă să susțină orașul și să câștige teren în est, în război.

Ne puteți urmări și pe Google News

Atacuri ale rușilor au fost lansate încă din 23 decembrie, dar au continuat în forță mai bine de 24 de ore. Armata ucraineană a mai raportat că trupele ruse continuă să desfășoare ofensive în sectoarele Bahmut, Avdiivka și Lîman din Donețk. Rusia a crescut numărul de trupe și echipamente militare transferate pe linia frontului în Ucraina folosindu-se de linia ferată, potrivit Ukrainska Pravda.

Patru soldați ruși condamnați pentru tortură

Doi soldați și doi mercenari ruși au fost condamnați la închisoare după ce au recunoscut că au torturat veterani ucraineni. Decizia de condamnare a fost pronunțată de un tribunal din Poltava, judecătorii stabilind că cei patru au încălcat „legile și obiceiurile războiului”, potrivit publicației Kyiv Independent, care citează biroul procurorului din regiunea Harkov.

Judecătorii au stabilit că rușii au torturat cu brutalitate trei veterani de război în satul Borova, în nord-estul regiunii Harkov. Cei patru au pledat vinovați de acuzațiile aduse și au fost condamnați la 11 ani de închisoare. Sentința nu este definitivă, cei vinovați putând face apel împotiva condamnării.

Experții atrag atenția asupra unui posibil atac din Belarus

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) are indicii că Rusia ar putea lansa un nou atac asupra nordului Ucrainei dinspre Belarus. Armata ucraineană a comunicat, sâmbătă, 24 decembrie, că Moscova şi-a mutat acolo o parte din batalioane. Experţii ISW au prezerntat informația într-un raport dat publicității pe 23 decembrie, indicând că un astfel de atac încă este puţin probabil. Ei au precizat, însă, că trebuie luat în considerare serios. De asemenea, înfiinţarea unui spital de campanie în Belarus a fost văzută ca un indiciu că Rusia ar putea pregăti o ofensivă de acolo.

„Spitalele de campanie nu sunt necesare pentru exerciţii de antrenament şi ar putea indica pregătirea pentru operaţiuni de luptă. Apariţia spitalelor de campanie în Belarus la începutul anului 2022 a fost unul dintre ultimii indicatori observaţi înainte ca Rusia să înceapă invazia sa la scară largă”, a precizat ISW.

Totodată, institutul american consideră că este posibil ca desfăşurarea de trupe ruseşti în Belarus să fie o tactică de diversiune. Acestea ar fi menite să distragă atenţia forţelor ucrainene de la apărarea lor în Donbas. Rusia ar putea apoi să lanseze o ofensivă în regiunea Lugansk din estul Ucrainei sau în altă parte, au spus ei.