Viktor Orban - Putem transforma Europa Centrală în cea mai fericită, mai bogată și mai sigură regiune din Europa
- Adriana Popescu
- 5 decembrie 2022, 11:35
Lucrările au început în urmă cu doi ani, iar datorită investiției, securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei crește. La ceremonia de inaugurare a liniei de transport de energie electrică Cirkocve-Pince, premierul ungar, Viktor Orbán, a vorbit despre riscurile de securitate, economice şi de aprovizionare cu energie cu care în prezent se confruntă Europa, subliniind, totodată, că în vremuri incerte creşte valoarea relațiilor de bună vecinătate, potrivit relatării de vineri seara în cadrul Jurnalului de Ştiri al televiziunii ungare publice M1.
În octombrie 2020, Viktor Orbán s-a întâlnit cu premierul de atunci Janez Jansa, la Kidričevo. În urmă cu doi ani, cei doi oficiali au depus piatra de temelie a liniei de transport de energie electrică ce ajunge până la granița cu Ungaria. Reţeauau de energie electrică cu o lungime de peste 80 de kilometri a fost finalizată. Astfel au fost conectate reţelele electrice ale celor două ţări. La ceremonia de inaugurare premierul ungar a amintit, printre altele, că din cauza moştenirii vremurilor iugoslave "Slovenia este singura țară vecină cu care rețelele noastre de gaze naturale, petrol și electricitate nu au fost conectate încă". Conectarea infrastructurii energetice simbolizează și speranța pentru viitor, a mai spus Orbán, care a adăugat: "Marele vis, potrivit căruia Europa Centrală nu ar trebui să fie perdantă a istoriei, ci învingătoarea istoriei poate fi realizat, iar dezavantajul istoric pe care l-am suferit cu toții din cauza furtunilor istoriei poate fi eliminat și putem transforma Europa Centrală în cea mai fericită, mai bogată și mai sigură regiune din Europa".
La o conferință de presă susţinută după această ceremonie, Viktor Orbán a spus că vede trei riscuri cu care se confruntă Europa și Ungaria: ameninţarea la adresa securităţii, economiei și aprovizionării cu energie. În vremuri incerte, relațiile de bună vecinătate devin mai valoroase. Un exemplu bun în acest sens este cooperarea noastră cu Slovenia, a afirmat oficialul ungar, care a menţionat: "În timp ce Europa se pregătește pentru o recesiune, se vorbește despre cum ar putea fi evitată această recesiune, volumul schimburilor comerciale bilaterale sloveno-ungare bate toate recordurile. Schimburile comerciale bilaterale au crescut cu 35% în vremuri atât de dificile. Din ce în ce mai multe investiții vin în Slovacia și vin și în Ungaria din Slovenia". Linia de transport de energie electrică finalizată între Cirkovci și Pince are o capacitate de 2 x 400 kilovolți și trece prin trei țări, ajunge până la granița cu Ungaria și intră și pe teritoriul statului croat. Investiţia a costat în total 160 de milioane de euro". "Investiţiile realizate în ultima perioadă garantează pe termen lung securitatea aprovizionării cu energie electrică a ţării noastre", a declarat televiziunii publice ungare M1, ministrul de externe, Péter Szijjártó, care a atras atenţia la următoarea mare investiție. "Acum ne putem ocupa de un nou proiect extrem de important din punct de vedere al securității aprovizionării cu energie a Ungariei, iar în acest sens în două săptămâni vom semna contractul la București, conform căruia vom putea transporta energie electrică verde către Ungaria din Azerbaidjan prin Georgia și România, parțial prin linii submarine". Potrivit ministrului ungar de externe, prin aceasta Ungaria îmbunătățește nu numai securitatea aprovizionării cu energie, ci și utilizarea energiei care protejează mediul, notează hirado.hu