România, ținta serviciilor de spionaj ale Rusiei. Avertismentul unui fost director SRI: „Există persoane care pentru bani sunt în stare de orice”

România, ținta serviciilor de spionaj ale Rusiei. Avertismentul unui fost director SRI: „Există persoane care pentru bani sunt în stare de orice”Vladimir Putin și România Sursa foto: Facebook

Spionajul rus este din ce în ce mai interesat de România, de resursele minerale, de situația drumurilor și a căilor ferate, dar și de alte capacități. În acest context trebuie văzut dosarul de spionaj în care sunt implicați mai mulți angajați ai companiei NIS Petrol, controlată de Gazprom. Cazul este în ancheta DIICOT care verifică transferul neautorizat de date informatice și divulgare a informațiilor secrete de serviciu.

Fostul director al SRI, Costin Georgescu, susține că Rusia și-a intensificat operațiunile de spionaj în toată Europa, inclusiv în România. Acțiunea vine în contextul conflictului cu țările occidentale care sprijină Ucraina în fața invaziei ruse. Spionii Moscovei vor să cunoască orice informație folositoare, de la resurse minerale la starea drumurilor sau a căilor ferate, dar nu numai.

„Rușii conduc oricum operațiuni de spionaj în țări NATO și UE, dar nu numai, iar acum, în contextul războiului din Ucraina, aceste misiuni au fost intensificate. Vor să știe tot, de la ce resurse minerale avem și până la chestiuni aparent banale, cum ar fi starea drumurilor sau a căilor ferate din România. Adună informații, evaluează situația și, practic, se pregătesc pentru orice”, a spus Costin Georgescu.

Potrivit spuselor sale, agenții FSB, serviciul secret al Federației Ruse, succesor al KGB, și ai GRU, agenția de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate, desfășoară astfel de operațiuni pe întreg teritoriul european.

„Există informații că FSB și GRU lucrează din plin la astfel de misiuni. Partea bună este că serviciile românești de informații își fac treaba cum trebuie, iar procurorii se mișcă destul de rapid”, a precizat Costin Georgescu.

Sursa: Dreamstime.com

Cum acționează serviciile de informații rusești

Fostul director SRI a mai spus că este nevoie de o modificare la nivel legislativ care să permită o mai bună acțiune a serviciilor românești de contraspionaj și să prevadă pedepse mai dure pentru spionii dovediți.

„Rușii se pun foarte rar în pericol și își racolează localnici pentru a strânge informații. Există persoane care pentru bani sunt în stare de orice, așa că ar fi necesare pedepse mai mari, de 20 sau chiar 25 de ani de închisoare, pentru cei care se ocupă cu astfel de activități de spionaj în favoarea unei puteri străine cum este Rusia”, a precizat fostul director SRI.

El a menționat printre cei dispuși să vândă informații secrete sunt oameni aflați în poziții cheie, care au acces la date și secrete de serviciu. Chiar dacă nu sunt foarte mulți, dat fiind că românii au o reticiență față de ruși, există persoane dispuse la orice pentru bani.

„Partea bună este că noi, românii, nu îi prea simpatizăm pe ruși, în general Drept urmare, este destul de dificil să găsești români în poziții-cheie care să fie gata să colaboreze cu serviciile rusești. Spun în general, dar iată că mai sunt indivizi deschiși la astfel de cooperări cu rușii, pe bani grei, evident. O modificare a legii tocmai pe acești indivizi i-ar viza”, a precizat fostul șef SRI, conform adevarul.ro.

Sursa: arhiva EVZ

Afacerea de spionaj NIS Petrol

Comentariile sale au avut loc în contextul anchetei DIICOT la NIS Petrol, o subsidiară a Gazprom care activează pe teritoriul României. În acest caz, procurorii suspectează o operațiune de spionaj care vizează transferul neautorizat de date informatice și divulgare a informațiilor secrete de serviciu.

NIS Petrol este deținută de compania sârbă NIS A.D. Novi Sad, care la rândul ei este controlată în proporție de 56% de gigantul rus Gazprom.

La începutul acestei săptămâni, procurorii DIICOT Timişoara au audiat patru angajaţi ai NIS Petrol din Timişoara şi Bucureşti în acest dosar. Ei au fost acuzați că ar fi divulgat informaţii secrete de serviciu sau nepublice şi că au transferat neautorizat de date informatice. Cei patru au transmis informații privind fondul de resurse din România către firma mamă din Serbia. Este vorba de informații privind zăcăminte de țiței din România, conform presei locale.

NIS Petrol a început, în 2014, prospectarea geofizică 3D pentru petrol și gaze naturale în mai multe zone din județul Timiș, din aria localităților Cenad, Dudeștii Vechi, Valcani, Beba Veche, Tomnatic, Teremia Mare, Comlosul Mare, Gottlob și Sânnicolau Mare.