Cum se fură un partid. Liviu Dragnea se confruntă cu noi acuzații penale

Cum se fură un partid. Liviu Dragnea se confruntă cu noi acuzații penaleLiviu Dragnea. Sursa foto: EVZ

Liviu Dragnea este implicat într-un nou scandal politic. Nevoit să părăsească formațiunea Alianța pentru Patrie, de care și-a legat numele la ieșirea din pușcărie, după o ceartă cu secretarul general Codrin Ștefănescu, fostul lider PSD este acuzat că încearcă să fure un alt partid. De această dată este vorba despre Partidului Dreptății Sociale European (PDSE), al cărui președinte spune că Dragnea vrea să-l preia pentru colaboratoarea sa apropiată, Carmen Dan.

Președintele Partidului Dreptății Sociale European (PDSE), Dumitru Preda, susține că Liviu Dragnea, Carmen Dan și Rafael Mario Ilie încearcă să-i fure formațiunea. Dumitru Preda, care este și fondator al PDSE, înfințat pe 13 mai 2022, spune că va formula o plângere penală împotriva celor trei.

„Pe data de 21 septembrie 2022 am fost sunat de vechea mea cunoștință, Rafael Mario Ilie, care m-a rugat să ne întâlnim, pentru că dorește să se înscrie în partidul meu, și să mijlocească ulterior o fuziune cu APP, partidul în care este Codrin Ștefănescu. La rugămintea sa, am mers la fostul sediu al APP Sector 5, în care își desfășurase activitatea Rafael Mario Ilie. În sediul respectiv, am avut surprinderea să văd că eram așteptat, în afară de Rafael Mario Ilie și de către Nicolae Liviu Dragnea și Carmen Dan”, a transmis Dumitru Preda, printr-un comunicat de presă.

El a relatat că Liviu Dragnea și Carmen Dan i-ar fi spus că au alături 24 de organizații județene ale APP care doresc să se înscrie în PDSE. Dumitru Preda a mai precizat că cei doi i-au cerut mai multe decizii de numire în funcții necompletate pe care să le înmâneze celor disidenților din APP.

„Nicolae Liviu Dragnea și Carmen Dan mi-au spus că au 24 de organizații județene ale APP, cu structuri complete, care vor să se înscrie în partidul meu, respectiv PDSE. Desigur, în calitate de Președinte al unui partid mic, abia înfințat am fost deosebit de surprins și încântat! Nicolae Liviu Dragnea și Carmen Dan mi-au cerut să le las niște decizii de numiri în funcții, în alb, semnate de mine și de Secretarul General al PDSE, urmând ca ei să își completeze deciziile respective, cu membrii celor 24 de organizații județene, care în mod automat deveneau și președinți ai filialelor. Asta am și făcut!. După ce le-am lăsat deciziile de numire, în alb, semnate de mine și de Secretarul General al PDSE, ne-am despărțit, urmând să ne vedem, când sunt documentele completate”, a mai relatat președintele PDSE.

sursa foto. EVZ

Liviu Dragnea și Carmen Dan acuzați de tentativă de escrocherie

Chiar a doua zi după ce a făcut această greșeală, Dumitru Preda, susține că Dragnea l-ar fi convocat la sediul APP ca să predea funcția de președinte lui Carmen Dan. El i-ar fi motivat noii veniți în partid, majoritari, nu-l doresc președinte și, drept urmare, trebuie să le cedeze partidul.

„A doua zi, pe 22 septembrie am fost sunat de Nicolae Liviu Dragnea, care mi-a cerut pe un ton imperios, să mă prezint la sediul APP Sector 5 (cel în care avusese loc întâlnirea relatată), și să predau funcția de președinte al PDSE doamnei Carmen Dan!! Nicolae Liviu Dragnea și-a motivat solicitarea de a-i ceda total partidul, pe seama faptului că membrii nou veniți, nu mă acceptă ca președinte, și vor s-o numească pe doamna Carmen Dan în această funcție!”, a mai arătat politicianul.

Dumitru Preda îi acuză pe cei doi de tentativă de escrocherie, de faptul că au încercat să-i preia partidul pe care l-a înființat. Drept urmare, declară nule toate numirile în funcție pe care le-a semnat pentru Liviu Dragnea și îl amenință cu o nouă plăngere penală.

„Bineînțeles că nu am fost de acord, mi-am dat seama că am fost victima unei tentative de escrocherie politică, prin care se intenționa să fiu deposedat de partid, și să-l ofer pe tavă, de-a gata, lui Nicolae Liviu Dragnea și găștii sale! În calitate de Președinte și fondator al PDSE declar nule deciziile de numire, prin care Nicolae Liviu Dragnea și acoliții săi au încercat să intre în posesia PDSE! După caz, vom face și Plângere penală!!”, se mai arată în comunicatul de presă.