Daciana Sârbu, surpriză uriașă pentru Victor Ponta cu ocazie zilei sale de naștere

Daciana Sârbu, surpriză uriașă pentru Victor Ponta cu ocazie zilei sale de naștere Sursa Foto: Arhiva EVZ

În familia Dacianei Sârbu a fost sărbătoare pe 20 septembrie deoarece soțul ei, Victor Ponta, și-a sărbătorit ziua de naștere.

Daciana Sârbu i-a făcut o surpriză de zile mari soțului ei, Victor Ponta, cu ocazia zilei sale de naștere.

Fostul prim-ministru a împlinit vârsta de 50 de ani, iar soția sa a postat o fotografie alături de soțul și fiicele lor, alături de care a scris un mesaj simplu și emoționant: „Fie ca toate zâmbetele tale să fie așa. Tribul tău este aici pentru a te face să zâmbești! #lamulțiani).”

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, și Victor Ponta a scris un mesaj pe rețelele sociale, cu ocazia zilei sale de naștere. Mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis gânduri bune! Celorlalți – numai bine!”, a notat fostul premier, alături de o imagine în care apare cifra vârstei pe care o poartă cu mândrie de acum încolo.

Fostul președinte PSD are trei copii și a fost cel mai tânăr procuror din România, la 23 de ani, după ce a absolvit Facultatea de Drept din București.

Victor Ponta: „Au trecut jumătate – mă pregătesc pentru a doua jumătate!

Mai mult, Victor Ponta a fost cel mai tânăr premier al țării și din Europa, ocupând funcția la vârsta de 40 de ani.

Reamintim că fostul premier a adoptat o fetiță, pe care a prezentat-o într-o emisiune. Cei trei copii ai lui Victor Ponta sunt: Andrei (19 ani), Irina (14 ani) și Maria (8 ani). Fostul premier a mai fost însurat cu Roxana, iubita lui din liceu, cu care are fiul major deja.

Părinții lui Victor Ponta s-au despărțit când el avea 9 ani. El era răsfățatul mamei și al surorii mai mari, Alexandra (acum Herțanu).

Mai târziu, va mai avea o soră, Izabela, o fetiță vecină de bloc. Părinții acesteia au murit unul după celălalt, iar Izabela a fost adoptată de mama lui Victor Ponta. Izabela locuiește la Milano, în Italia, unde are o familie frumoasă. Victor Ponta a fost președinte al Partidul Social Democrat din 2010 până în 2015 și deputat de Gorj, scrie retetesivedete.ro.