Vladimir Putin, noi amenințări pentru Europa. Sărăcie în țările care nu îl susțin. „Ar trebui să ne gândim”

Vladimir Putin, noi amenințări pentru Europa. Sărăcie în țările care nu îl susțin. „Ar trebui să ne gândim”Sursa foto: Kremlin

Vladimir Putin consideră că exporturile de cereale ucrainene se duc majoritar spre ţări europene şi nu spre cele sărace. Președintele rus a amenințat că Occidentul se va confrunta cu foametea.

Vladimir Putin acuză că exporturile de cereale ucrainene merg spre ţări europene şi nu spre care au nevoie. Președintele rus consideră că acest lucru nu va duce spre un viitor bun.

„Aproape toate cerealele exportate din Ucraina sunt trimise nu spre ţări în curs de dezvoltare şi ţărilor cele mai sărace, ci ţărilor Uniunii Europene”, a afirmat Vladimir Putin în timpul Forumului economic de la Vladivostok, în Extremul Orient rus. „Ceea ce noi observăm este o înşelăciune (…), o atitudine grosieră şi imprudentă faţă de aceşti parteneri pentru care ar fi trebuit să fie făcute toate acestea”, a adăugat Putin în faţa a numeroşi responsabili economici şi politici asiatici.

„Priviţi cifrele: 80 de nave şi doar două (s-au dus) spre ţări în curs de dezvoltare”, adică „doar 3%”, a criticat Putin, adăugând că „a discutat cu un lider european” despre acest lucru „în urmă cu o lună”. „Însă cantitatea de cereale trimisă ţărilor în curs de dezvoltare nu creşte nici acum”, a subliniat liderul rus, citat de CNN.

Putin, despre exporturile din Ucraina

Putin a mai precizat că exporturile de cereale ucrainene nu vor schimba lumea în bine și că limitarea lor ar fi benefică.„Aceasta ar putea duce la o catastrofă umanitară fără precedent”, a atenţionat Vladimir Putin în discursul său de peste o jumătate de oră. „Poate că ar trebui să ne gândim la un mod să limităm exporturile de cereale şi de alte produse alimentare pe această cale?”, a continuat Putin, adăugând că îl va „consulta” pe preşedintele turc Recep Tayyp Erdogan, care a mediat acordul încheiat la Istanbul şi care permite exportul de cereale ucrainene.

Sursă: Gelia | Dreamstime.com

Potrivit datelor comunicate miercuri agenţiei France Presse de către Centrul de coordonare de la Istanbul care supervizează acest acord, 100 de nave au părăsit de la începutul lui august porturile ucrainene Odesa, Ciornomorsk şi Pivdenîi, transportând la bordul lor 2.334.310 de tone de cereale şi alte produse agricole.

Principalele ţări destinatare ale acestor livrări au fost Turcia (20%), Spania (15%), Egipt (10%), China (7%) şi Italia (7%). Ţările europene reprezintă 36% din total, iar ţările africane 17%. Însă o mare parte dintre cerealele livrate Turciei este re-exportată, în special spre Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, subliniază analişti.