Preţ benzină şi motorină. Carburanții se scumpesc. Cât trebuie să plătească șoferii pentru a face plinul

Preţ benzină şi motorină. Carburanții se scumpesc. Cât trebuie să plătească șoferii pentru a face plinulSursa: arhiva EVZ

Benzina și motorina s-a scumpit, iar șoferii vor mai beneficia de reducerea de la Guvern doar până la finalul lunii. Analistul Corina Murafa consideră că autoritățile trebuiau să se aștepte la prețuri uriașe la carburanți.

Stațiile de benzină mai pot aplica voluntar reducerea de 50 de bani la litrul de benzină și motorină, reducere suportată în mod egal de stat și benzinari, doar până la finalul lunii. Pe lângă astea, prețul carburanților a crescut din nou, spre mirarea autorităților.

Schema de compensare voluntară cu 50 de bani la benzină și motorină a intrat în vigoare în data de 1 iulie 2022, moment la care prețurile la carburanți au scăzut cu marja stabilită de guvern în majoritatea cazurilor.

Corina Murafa, analist politici energetice, a explicat care este motivul acestor probleme și cum pot autoritățile să oprească creșterea prețurilor la benzină și motorină. Aceasta a declarat că reducerea de 50 de bani a fost o soluție doar pe termen scurt.

„Explicația (pentru scumpire, n.red.) este una destul de simplă. Atunci când cererea este ridicată, prețurile cresc. Iar această reducere de 50 de bani nu a făcut decât să accentueze creșterea de cerere pe piața de carburanți, pentru că prețurile au scăzut artificial, însă numai o componentă din preț, în schimb componentele principale care definesc prețul, acolo nu se poate interveni. S-a ales o variantă, din punctul meu de vedere, așa cum avertizam și la vremea respectivă, care nu avea decât să aibă un efect pe termen foarte scurt pentru că după aceea prețurile intră în logica de piață și merg mai departe, atâta timp cât cererea nu scade. Este foarte important ca noi, înainte să întrăm într-o recesiune care să scadă automat cererea, să scădem cererea de carburanți. Și aici trebuie intervenit cu măsuri!”, a explicat Corina Murafa la Antena 3.

Reducerea de 50 de bani la carburanți

Astfel, la 1 iulie 2022, prețul mediu al unui litru de benzină era de 8,17 lei. Situația la 31 august 2022 arată că prețul mediu al unui litru de motorină a scăzut la 8,37 de lei. Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 4.8%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 19.0 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile. În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru s-a diminuat cu 1.6%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 7.0 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile.

Sursa foto: arhiva EVZ

Datele din aplicația Monitorul Prețurilor, gestionată de Consiliul Concurenței, unde sunt afișate prețurile la carburanți fără reducerea de 0,5 lei/l (care este însă aplicată la casă), arată că în București, cel mai mic preț la benzina standard este la stația Petrom (str. Doctor Herescu), respectiv 7,88 lei. Aplicând reducerea de 50 de bani rezultă un preț de 7,38 de lei.

La aceeași stație, prețul la motorina standard este azi la nivelul de 8,81 de lei, ceea ce înseamnă 8,31 lei cu reducerea de 50 de bani.

Informația este confirmată și în aplicația Peco-online.ro, unde toate prețurile sunt afișate cu reducerea de 50 de bani.

Prețul la benzină și motorină, 1 septembrie

Cu toate că autoritățile au sperat ca măsurile să aducă rezultate, prețul carburanților a crescut. Șoferii trebuie să scoată din buzunar sume mai mari decât au fost nevoiți pe 10 august. Datele analizate de HotNews.ro arată că principalele 5 mari lanțuri de benzinării, Petrom, Lukoil, OMV, MOL, Rompetrol aveau joi, 1 septembrie 2022, următoarele prețuri:

Benzina standard:

Petrom: între 7,38 lei și 7,44 lei Lukoil: între 7,42 lei și 7,47 lei Mol: între 7,49 lei și 7,55 lei OMV: între 7,49 lei și 7,52 lei Rompetrol: între 7,51 lei și 7,55 lei

Motorina standard:

Petrom: între 8,31 lei și 8,34 lei Lukoil: între 8,32 lei și 8,35 lei Mol: între 8,38 lei și 8,44 lei OMV: între 8,39 lei și 8,42 lei Rompetrol: între 8,38 lei și 8,42 lei

Ne puteți urmări și pe Google News