Vești bune pentru români. A scăzut prețul la benzină și motorină

Vești bune pentru români. A scăzut prețul la benzină și motorinăSursa foto: Pixabay

Prețul benzinei și motorinei a scăzut, ușor, în această lună, iar șoferii pot respira ușurați, pentru moment. Cum barilul de petrol a ajuns la o cotație asemănătoare cu cea de dinaintea izbucnirii războiului, specialiștii din domeniu susțin că în următoarele luni vom vedea o altă scădere a prețului la pompă.

Benzina s-a ieftinit, joi, cu 13-15 bani la Petrom, unde după aplicarea reducerii de  50 de bani pe bonul fiscal, prețul era sub 8 lei pe litru. Pentru motorină, prețul este de 8,50 lei pe litru, acesta fiind similar cu cel de la MOL.

Ieftinirea la pompă are ca și cauză scăderea cotațiilor țițeiului și produselor petroliere, dar și a scăderii cursului leu/dolar, informează Asociația Energia Inteligentă.

Totodată, creșterea capacității de procesare prin reluarea funcționării mai multor fabrici din regiune reprezintă alt element important care a adus o scădere ușoară a prețului la pompă.

Corectitudine din partea benzinăriilor. Virgil Popescu: „Prețul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze o scădere a prețului la benzină

În urmă cu câteva zile, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că odată ce barilul de petrol a ajuns la o cotație asemănătoare cu cea de dinaintea izbucnirii războiului ruso-ucrainean, se așteaptă ca și benzinăriile să fie corecte cu românii și să scadă prețul la pompă.

"Prețul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze o scădere a prețului la benzină. Ar trebui să vedem în zilele imediat următoare că se întâmplă ceva în bine cu prețul la benzină și apoi cu prețul la motorină", a spus atunci ministrul, scrie Digi24.

În țara noastră, cea mai multă benzină se consumă în Ilfov, Călărași, Constanța și Prahova, informează Compania Drumuri Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN).

CESTRIN a calculat consumul de carburant pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale, dar şi tipul carburantului folosit. Astfel, în fiecare an, pe drumurile din România se consumă 5,5 miliarde de litri de carburant, adică un consum mediu de benzină și motorină de 15 milioane de litri zilnic.

În privinţa tipului de carburant consumat pe întreaga reţea, pe zi sau pe an, motorina are o pondere de 89,6% în timp ce benzina doar 10%.

După data de 24 februarie, când Putina  decis invadarea Ucrainei, prețul la pompă a crescut considerabil, de la o săptămână la alta, ajungând la maximul istoric de aproape 10 lei pe litru, în țara noastră. Guvernul României a venit cu o reducere de 50 de bani pentru următoarele trei luni.