Ucraina a lansat „Inițiativa Kiev”. Volodimir Zelenski urmărește consolidarea relațiilor cu vecinii

Ucraina a lansat „Inițiativa Kiev”. Volodimir Zelenski urmărește consolidarea relațiilor cu vecinii Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

„Inițiativa Kiev”, proiect lansat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se dorește „un nou format diplomatic și de securitate”. Obiectivul acestui proiect este de a contribui la consolidarea relațiilor pe care Ucraina le are cu vecinii, „în direcția euro-atlantică”. România a fost reprezentată la lansarea acestui proiect de un consilier prezidențial, Luminița Odobescu.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, în discursul său zilnic, că Ucraina a demarat „un nou format diplomatic și de securitate” la care își invită să participe și vecinii. Este vorba despre proiectul „Inițiativa Kiev”, menit să consolideze relațiile cu țările vecine „în direcția euro-atlantică”.

„Un nou format diplomatic și de securitate, Inițiativa Kiev, a fost fondat astăzi. Vecinii europeni ai Ucrainei participă deja la lucrările sale. Aceștia sunt Polonia, Ungaria, România, Slovacia și statele baltice. Vom implica treptat și alte țări. În formatul Inițiativa Kiev activitatea se desfășoară la nivelul consilierilor de politică externă ai șefilor de stat”, a anunțat Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean consideră că „Inițiativa Kiev” va ajuta Ucraina să parcurgă mai ușor și mai rapid pașii către integrarea euro-atlantică.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acest format ne permite să ne întărim cooperarea în regiune și să ne protejăm interesele, în primul rând în domeniul securității”, a mai spus Zelenski, conform CNN.

România a fost reprezentată de un consilier prezidențial

La discuțiile pentru lansarea acestui proiect, România a fost reprezentată de consilierul prezidențial pentru afaceri europene Luminița Odobescu.

Aceasta a relatat despre întrevederea și discuțiile pe care le-a avut cu ceilalți parteneri. Potrivit spuselor sale, a fost făcută și o evaluare strategică a situației din zonă, la șase luni după declanșarea războiului din Ucraina. De asemenea, au fost abordate subiecte legate de integrarea europeană şi euro-atlantică a Ucrainei, precum şi despre sprijinul acordat de comunitatea internaţională.

„Am participat astăzi, la Kiev, la invitaţia părţii ucrainene, la reuniunea la nivel înalt intitulată «Iniţiativa Kiev», alături de Şeful Oficiului Preşedintelui Ucrainei şi de omologii din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria. Am abordat subiecte legate de invazia Federaţiei Ruse, inclusiv o evaluare strategică la şase luni de la declanşarea războiului, aspecte vizând integrarea europeană şi euro-atlantică a Ucrainei, precum şi sprijinul acordat statului vecin de comunitatea internaţională în multiple domenii”, a scris Luminiţa Odobescu.

România este interesată de reconstrucția Ucrainei

Consilierul prezidențial a mai arătat că a reafirmat sprijinul României pentru independenţa şi integritatea teritorială ale Ucrainei. Luminița Odobescu a subliniat că este nevoie ca Ucraina să primească și sprijin tehnic în vederea promovării aspiraţiilor sale euro-atlantice. În plus, România vrea să participe la reconstrucția Ucrainei.

„În cadrul reuniunii, am reiterat sprijinul României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în graniţele recunoscute la nivel internaţional, şi am subliniat contribuţia semnificativă a ţării noastre în ceea ce priveşte sprijinul acordat Ucrainei, pe plan politic, umanitar, economic, inclusiv în diminuarea riscurilor legate de securitatea alimentară.

Împreună cu omologii mei, am evidenţiat sprijinul pentru Ucraina în cadrul Uniunii Europene şi NATO, în special pentru promovarea aspiraţiilor europene ale acestui stat şi stimularea susţinerii politice, care trebuie reflectată, totodată, şi prin sprijin tehnic. De asemenea, am exprimat interesul României de a participa la reconstrucţia Ucrainei”, a menționat Luminița Odobescu într-o postare pe Facebook.

Ucraina se pregătește summitul „Platformei Crimeea”

În acest context, Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina este pregătită pentru al doilea summit al Platformei Crimeea. Ucraina a lansat „Platforma Crimeea”, care se dorește un mecanism internaţional de consultare şi comunicare, în luna august a anului trecut. România a fost reprezentată de premierul de atunci, Florin Cîțu, care a fost însoțit de ministrul de externe, Bogdan Aurescu.

„Anul acesta summitul va fi și mai puternic decât cel de anul trecut, atât ca număr de participanți, cât și ca teme de discuție. Extindem semnificativ formatul Platformei Crimeea”, a mai spus Zelenski, care a promis că va da detalii în zilele următoare.

Scopul declarat al acestei platforme este de a obține eliberarea peninsulei de sub ocupaţia Rusiei şi revenirea sa la Ucraina, pe termen lung. La evenimentul de anul trecut au participat mai mulți lideri regionali, inclusiv Maia Sandu, dar și adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană.