Două loturi naționale au noi selecționeri. Deciziile luate de Federația Română de Fotbal

Două loturi naționale au noi selecționeri. Deciziile luate de Federația Română de FotbalSursa: arhiva EVZ

Federația Română de Fotbal, FRF, a făcut schimbări la două dintre reprezentativele sale. Cu toate că în luna iunie, naționala mare și cea U-19 au pierdut șase din cele șapte partide disputate, schimbările s-au produs la alte două reprezentative.

Federația Română de Fotbal i-a îndepărtat în această vară de Bogdan Lobonț de la echipa U20 și pe Florin Bratu de la U21. Totuși, Federația n-a luat nicio decizie concretă pentru echipele care au dezamăgit cu adevărat, în Liga Națiunilor și la Europeanul U19.

Deocamdată, atât Edward Iordănescu, cât și Adrian Văsâi sunt în funcție, primul la echipa națională, respectiv la U-19. În schimb, au fost chemați la U20 și U21, Daniel Pancu, respectiv Emil Săndoi. Prezentările lor au avut loc, astăzi, 16 august.

Anunțurile Federației Română de Fotbal

Emil Săndoi este noul selecționer al României U21, iar Daniel Pancu a preluat reprezentativa U20. Anul viitor, la Campionatul European Under 21, cei doi vor face echipă pe banca tehnică. Săndoi revine la naționala de tineret după nouă ani. El a antrenat la acest nivel de vârstă în perioada 2006-2013. Ca antrenor a mai lucrat la cluburile FC Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu, FC Vaslui, CS U Craiova, Concordia Chiajna, FC Argeș și Chindia Târgoviște.

În vârstă de 57 de ani, Emil Săndoi și-a început cariera de fotbalist la Craiova, unde a cucerit trei trofee: titlul în Liga 1 (1991) și Cupa României (1991 și 1993). A mai evoluat în Franța, la Angers, și la FC Argeș. Pentru echipa națională a României a bifat 30 de selecții.

Fostul fundaș central va continua munca începută de Florin Bratu. El este obligat să construiască o selecționată U21 pentru Campionatul European, unde România e calificată din postura de țară gazdă. Emil Săndoi a declarat că: „Va fi o muncă dificilă, chiar dacă inițial ne gândim că un turneu final e peste un an, acțiunile pe care le vom avea până în perioada respectivă vor fi puține. E o responsabilitate foarte mare pentru mine. În momentul în care antrenezi una dintre echipele naționale, consider că reprezinți o națiune”.

Antrenor nou și la naționala U20

Tot începând de astăzi, echipa națională de fotbal Under 20 a României are un nou selecționer. Este vorba despre fostul internațional român, Daniel Pancu. Campion al României, cu Rapid (1999), și al Turciei, cu Beşiktaş (2003), Pancu a debutat la seniori la Politehnica Iași. A mai evoluat în cariera sa la Cesena, Bursaspor, Akhmat Groznîi, FC Vaslui, ŢSKA Sofia și FC Voluntari.

În palmares mai are: trei Cupe ale României (1998, 2002, 2006), două Supercupe ale României (1999, 2002) și o Supercupă a Turciei (2006). Pentru echipa națională a reușit nouă goluri în 27 de partide. Ca antrenor, Daniel Pancu, 44 de ani, se află la a treia experiență, după ce a mai activat la Rapid și Politehnica Iași.  După numirea în funcție de selecționer al naționalei U20, Daniel Pancu a explicat cum a resimțit momentul. „E o zi de mare bucurie, o postură care mă onorează și responsabilizează. Îmi doresc ca până la sfârșitul acestui mandat să promovez cât mai mulți jucători la naționala U21. Voi merge la cluburi, voi merge la academii, voi ține legătura cu antrenorii și selecția o voi face și în funcție de informațiile pe care le voi primi”.

Mihai Stoichiță a explicat de ce au fost numiți în funcție cei doi tehnicieni. „Amândoi au un CV impresionant din punct de vedere al activității, atât ca fotbaliști, dar, pe viitor, sper și ca antrenori ai loturilor naționale. Argumentele care au dus la desemnarea lor sunt foarte multe, pentru că au fost foarte bine analizate toate aspectele. Vreau să le urez baftă multă!”, potrivit FRF.

Ne puteți urmări și pe Google News