Care sunt cele mai căutate cartiere din Bucureşti pentru închirierea unei locuințe. Topul cumpărătorilor de apartamente din Capitală

Care sunt cele mai căutate cartiere din Bucureşti pentru închirierea unei locuințe. Topul cumpărătorilor de apartamente din CapitalăSursa: Dreamstime.com

Un studiu recent a arătat că printre cele mai dorite cartiere din București pentru închiriere sunt Tineretului - Timpuri Noi, Titan, succedate la egalitate de zonele Dristor şi Centru. În rândul opțiunilor celor care vor să închirieze o locuință în Bucureşti prevalează apartamentele de două camere şi studiourile, iar în cazul cumpărătorilor, aceștia preferă case ori apartamente cu 3-4 camere.

Un sondaj realizat de JLL şi Storia.ro a arătat faptul că mare parte din potențialii chiriaşi din Capitală este interesată de închirierea unui apartament cu două camere (49%) şi studiouri (33%), în vreme ce cumpărătorii au afirmat că sunt interesaţi mai mult de achiziționarea de case (31%) şi apartamente de 3 şi 4 camere (30%).

Preferinţele chiriaşilor şi proprietarilor de case și apartamente din Bucureşti

Printre cele mai dorite cartiere din București în vederea închirierii de locuințe se numără Tineretului - Timpuri Noi (30%), Titan (28%), succedate la egalitate de Dristor, Unirii şi Victoriei – Romana - Universitate (27%).

Raportat la cumpărătorii din București, cartierul Titan se află în topul preferinţelor (23%), urmat apoi de Drumul Taberei (21%) şi Tineretului - Timpuri Noi (20%). La egalitate s-au succedat apoi cartierele Militari, Dristor şi Berceni.

Zonele ultracentrale, preferate mai mult pentru închiriere

Atractivitatea acestor zone din Capitală este dată de proximitatea față de gurile de metrou, dar și de marile parcuri din București. În zonele Victoriei - Romană - Universitate sau Unirii, nu mai puțin de 27% dintre respondentii sondajului au afirmat că intenționează să închirieze un apartament situat în zone ultracentrale, în vreme ce doar 11% iau în calcul să cumpere o locuinţă într-o astfel de zonă.

De interes atât pentru chiriași, cât și pentru cumpărătorii de locuințe sunt cartierele  Drumul Taberei, Berceni şi Bucureştii Noi, conform Ziarul Financiar.

Prețuri mai mari în București și Brașov

Din iulie 2022, cei care vor o locuință în București vor plăti în medie 1.761 de euro/mp util, o creștere 0,8% față de luna mai a aceluiași an. În timp ce locuințele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 0,7% în iunie, iar prețul a ajuns la 1601 de euro/mp pătrați, cele din blocurile noi s-au scumpit cu 1,9%. Tariful este acum de 1963 de euro/mp util.

Cei interesați de un apartament nou în Brașov trebuie să știe că prețurile au crescut cu 1,7% și au ajuns la 1641 de euro/mp util la sfârșitul lunii iunie. Și locuințele din blocurile vechi au avut parte de o evoluție pozitivă, înregistrând un avans de 0,9%.

La Cluj-Napoca pe de altă parte, prețurile au scăzut cu 1,4% în luna iunie. Astfel, aici, un metru pătrat costă 2.431 de euro.

Prețuri mai mici în Constanța

O scădere ușoară, de 0,2% a prețurilor s-a înregistrat în Constanța, prețurile ajungând în medie la 1481 de euro/mp util. Și la Iași prețurile au scăzut. Indicele Imobiliare.ro a înregistrat un declin de 0,6% în luna iunie, adică de la 1.312 la 1.304 de euro/mp util.

În Timișoara, pe de altă parte, prețurile apartamentelor au crescut în luna iunie cu 0,3%. Astfel, un metru pătrat a ajuns să coste 1.456 de euro.