Zona euro, lovită de inflația alimentară. Creșteri de 23% la prețul produselor agricole în anul 2022
- Maria Miron
- 20 iulie 2022, 12:57
În anul 2022, economiștii preconizează creșteri de preț la produsele agricole de până la 23%, în vreme ce, în anul trecut, această categorie a suferit măriri de preț de până la 31%. Pe lângă asta, analiștii din cadrul Allianz Trade spun că 75% din creșterile de preț la nivel de producție au fost suportate de către consumatori.
În zona euro, producătorii de alimente sau băuturi au crescut prețurile cu o medie de 14% din ianuarie 2021, iar printre cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la produsele precum uleiuri și grăsimi (+53%), făină (+28%) și paste (+19%).
Zona euro și inflația alimentară
Totuși, prețurile cu amănuntul la alimente s-au corectat doar cu 6%, astfel că nici măcar 50% din costurile crescute ale producătorilor de alimente nu au fost transferate de retaileri în prețul final al produselor.
„Venind peste o creștere generală a costului vieții (combustibil, electricitate, chirii, mâncare etc.), este probabil ca această creștere a prețurilor la alimente să readucă în discuție dezbateri cu privire la posibilele metode de asistență socială, pentru a ușura povara celor mai vulnerabile gospodării”, au explicat analiștii din cadrul Allianz Trade.
Care sunt motivele scumpirilor de preț
La momentul invadării Ucrainei de către Federația Rusă, prețurile înregistraseră deja creșteri la nivelul produselor alimentare. În anul 2021 au fost înregistrate majorări de prețuri la alimente de 30,8%, de altfel, cel mai ridicate prețuri din 2012, pe fondul cererii crescute în materie de îngrășăminte, electricitate și transport.
Din a doua jumătatate a anului trecut, criza începută în 2021 s-a resimțit doar parțial la nivelul consumatorilor europeni, asta pentru că prețurile pentru producătorii de alimente au crescut cu 3,1%, în timp ce prețurile pentru consumatori au fost majorate cu 1,7%, comparativ cu anul 2020.
„Cum prețurile produselor agricole ar urma să se majoreze cu încă 22,9% în 2022, consumatorii europeni ar trebui să se pregătească pentru o creștere fără precedent a prețurilor cu amănuntul la alimente”, au transmis economiștii.
Consumatorii europeni, creștere a cheltuielilor pentru alimente în 2022
La nivel european, gospodăriile utilizează 12% și 25% din cheltuielile totale de consum pentru alimente și băuturi, iar cea mai mare pondere o regăsim în rândul statelor slab dezvoltate economic.
În România, majorările de preț din amonte nu au fost transferate complet către beneficiarul final. În ciuda faptului că inflația la alimente a crescut la 14.5% în luna iunie 2022 față de iunie 2021, aceasta se situează la circa 80% din creșterea prețurilor produselor non-alimentare, la nivel potențial.
„Seceta și perturbările, întârzierile din lanțurile de aprovizionare, de data aceasta chiar pe canalul de transport cu cereale, vor continua să pună presiune asupra prețurilor produselor alimentare. În acest context, pentru companiile din domeniu ne așteptăm la cifre de afaceri mai mari sub impulsul inflației, nu al volumelor și la profituri în scădere în încercarea de a menține volumele tranzacționate.”, a transmis Mihai Chipirliu, CFA – Risk Director – Allianz Trade, conform Cursdeguvernare.ro.