Lucrările pe Valea Oltului par fără sfârșit. „Sunt absolut necesare pentru că altfel riscăm să se rupă drumul”

Lucrările pe Valea Oltului par fără sfârșit. „Sunt absolut necesare pentru că altfel riscăm să se rupă drumul”Sursă: Francesco Alessi | Dreamstime.com

Lucrările de construcții de pe Valea Oltului par să fie interminabile, iar șoferii trebuie să petreacă în trafic din ce în ce mai mult timp, mai ales că vara e și perioada concediilor. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP) consideră că lucrările sunt absolut necesare și se vor finaliza la sfârșitul anului.

Cu toate că șoferii sunt nemulțumiți de felul în care se circulă pe DN7, purtătorul de cuvânt al Direcției de Drumuri și Poduri Brașov susține că lucrările se desfășoară conform planului.

„Lucrările merg bine. Suntem conștienți că este un deranj pentru șoferi, dar lucrăm la patru kilometri de consolidarea malului, se înlocuiește drenajul, se repară podețe, lucruri absolut necesare pentru că altfel riscăm să se rupă drumul. Lucrarea ar trebui să se termine la sfârșitul anului acesta”, spune Robert Elekes.

Timpii de așteptare cresc pe de altă parte când lucrărilor li se suprapun accidente pe Valea Oltului.

Lucrările de pe Valea Oltului nu se pot realiza noaptea

Foarte mulți șoferi nemulțumiți consideră că o alternativă pentru fluidizarea traficului ar fi ca lucrările să se realizeze pe timp de noapte, însă purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov spune că este imposibil acest lucru.

„Lucrările care se realizează acum nu se pot face noaptea, iar pe timpul zilei oamenii muncesc 12 ore. Nu poți să lucrezi noaptea și a doua zi să se circule normal pentru că efectiv este o gaură la care lucrezi chiar și două săptămâni. Pentru o asfaltare mai poți lucra și noaptea, dar când e vorba de excavatoare și legarea fierului beton nu se poate”, spune Elekes.

În prezent, pe porțiunea Valea Oltului din județul Sibiu, sectorul din apropierea localității Boița se realizează lucrări de: cofrare și turnare beton elevație la fundația adâncită pentru parapete, între km. 246+642 și km. 249+593, cofrare și turnare radier la fundația adâncită pentru parapete, între km. 247+005 și km. 247+075, lucrări hidrotehnice – așternere strat geotextil 6000 g/mp pe suprafața platforme, informează oradesibiu.ro.

Potrivit postărilor făcute publice de șoferii, coloane de zeci de kilometri se întind pe Valea Oltului din cauza lucrărilor aproape în fiecare zi.

„19 km făcuți în 2 ore în miez de noapte”, se arată într-o postare de pe grupul de Facebook-  Traficul pe Valea Oltului- DN 7.

Ne puteți urmări și pe Google News