EXCLUSIV. România, țara fără diplomație. „Avem ambasade goale!” VIDEO

EXCLUSIV. România, țara fără diplomație. „Avem ambasade goale!” VIDEO

În timp ce țările din jurul nostru își joacă toate cărțile pentru a obține cât mai multe beneficii de pe urma contextului actual, România bate pasul pe loc ca și cum nu ar vrea să deranjeze pe nimeni.

Despre diplomația fantomă a României a vorbit redactorul-șef Cațavencii, Doru Bușcu, în cadrul podcastului „România lui Cristache”.

„De ani de zile, ambasade importante au rămas goale fără ca președintele care trebuie doar să semneze, să trimită ambasadori acolo. N-au fost lăsați oameni care ar fi fost propuneri bune să meargă, dar nici n-au fost trimiși alții care puteau măcar să îndeplinească funcția de reprezentare.

Faptul că noi nu avem reprezentare în ambasade, iar reprezentarea pe care o avem este mai degrabă sau în proporție de 80% securistă și spun lucrul ăsta fără nicio dorință de a ocoli termenul, este un lucru grav, pentru că noi nu avem randament diplomatic.”, e de părere Doru Bușcu. Acesta mai este de părere că dezastrul diplomației românești este umbrit de conflictul din Ucraina și de întâlnirile la nivel înalt la care participă și România. Însă sunt aceste întâlniri pur conjuncturale pentru țara noastră?

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sigur că pare că există o oarecare activitate externă, pentru că aceste evenimente se succed într-o cadență mare de când cu evenimentele din Ucraina, dar noi nu avem nicio inițiativă acolo. Noi suntem invitați pentru că pur și simplu facem parte din protocolul care ne invită. Noi n-am avut un discurs, o poziție anume, atâta timp de când a început războiul, noi nu am bătut cu pumnul în masă spunând că aici este zona principală de vulnerabilitate.”, a mai spus jurnalistul.

„Suntem foarte ascultători și obedienți și nu știm să cerem.”

În același timp, țările din jurul nostru și-au impus cu vehemență poziția și acum obțin beneficii pe bandă rulantă.

„Ne uităm că, sigur, Turcia e o mare putere militară, dar ne uităm că un om politic, sigur, în ultimă instanță un criminal, cum este Recep Tayp Erdogan, care și-a ucis oponenții și i-a băgat în pușcărie, în urma acelei reale sau mai puțin reale încercări de lovituri de stat, face o politică foarte viguroasă pentru Turcia, o politică eficientă. A știut când să condiționeze intrarea în NATO a Finlandei și Suediei, și-a obținut cantitatea de armament tehnologizat din Statele Unite, a mai negociat niște fonduri cu Uniunea Europeană pentru refugiați. Și-a consolidat poziția și a obținut și pentru țară ce avea nevoie.”, a arătat redactorul-șef Cațavencii, care a mai înaintat și exemplul Ungariei.

„În primul rând sunt trei companii americane, două foarte mari și una mai mică care au investit un miliard de dolari în fabrici de mașini electrice, unii în baterii, alții în componente pe orizontală, alții în caroserii. Ei îi bat obrazul lui Viktor Orban, îl amenință că îi opresc fondurile și lui, și polonezilor... Polonezilor, iată, le-a dat drumul la fonduri înainte ca noi să primim acces la fonduri și rezultatul este că noi suntem foarte ascultători și submisivi și obedienți, în schimb facem asta fără a primi nimic în schimb, fără a cere. Asta e mai grav. Pentru că noi nu știm să cerem.”, este concluzia lui Doru Bușcu.

Urmăriți întregul interviu în podcastul „România luI Cristache” pe canalul de youtube EVZ Capital.