UE se pregătește pentru ce poate fi mai rău. Se fac stocuri cu echipamente împotriva atacurilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare

UE se pregătește pentru ce poate fi mai rău. Se fac stocuri cu echipamente împotriva atacurilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare sursa foto: EVZ

Pentru a îmbunătăți pregătirea și răspunsul UE la riscurile de sănătate publică, cum ar fi amenințările chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), Comisia își construiește rezerve strategice de capacități de răspuns prin Mecanismul de protecție civilă al UE. Cu o valoare financiară totală de 11,3 milioane EUR, această asistență va fi furnizată Ucrainei din stocurile de urgenţă ale UE găzduite de România, Ungaria, Suedia, Germania, Grecia şi Danemarca.

Acest stoc va consta din echipamente și medicamente, vaccinuri și alte medicamente pentru tratarea pacienților expuși la atacuri chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), precum și din rezerva de decontaminare rescEU pentru a furniza echipamente de decontaminare și echipe de experți de răspuns.

Ca prim pas imediat, UE și-a mobilizat rezerva medicală rescEU pentru a procura tablete de iodură de potasiu care pot fi folosite pentru a proteja oamenii de efectele nocive ale radiațiilor. Deja aproape 3 milioane de tablete de iodură au fost livrate în Ucraina prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE, cu ajutorul Franței și Spaniei.

Comisia Europeană şi-a mobilizat noile rezerve „rescEU” pentru situaţii de urgenţă

Cu o valoare financiară totală de 11,3 milioane EUR, această asistenţă va fi furnizată Ucrainei din stocurile de urgenţă ale UE găzduite de România, Ungaria, Suedia, Germania, Grecia şi Danemarca. Printre echipamentele furnizate de UE se numără:

Ne puteți urmări și pe Google News

-300.000 de costume de protecţie specializate

-5.600 de litri de substanţe de decontaminare

-850 de echipamente pentru operaţiuni de decontaminare.

Întrucât spitalele din Ucraina au nevoie urgentă de echipamente medicale, UE donează, de asemenea, monitoare pentru pacienţi, pompe de perfuzie şi aparate pentru respiraţie artificială, precum şi echipamente de protecţie pentru personalul medical, cum ar fi măşti şi halate. Sunt în drum spre Ucraina echipamente medicale şi echipamente adaptate situaţiilor de urgenţă chimică, biologică sau nucleară.

Se pregătește o rezervă de decontaminare în Ucraina

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a declarat: „Luăm măsuri concrete pentru a crește pregătirea Europei în fața potențialelor amenințări. Înființăm atât o rezervă de decontaminare, cât și un nou stoc de echipamente adaptate urgențelor chimice, biologice sau nucleare. Sunt recunoscător statelor membre în acest efort. Scopul nostru este să oferim capacități de răspuns rapid pentru cetățenii noștri în cazul în care o astfel de urgență apare vreodată”.

Şi continuă:Războiul nejustificat pornit de Rusia şi atacurile asupra unităţilor de asistenţă medicală afectează puternic sistemul de sănătate din Ucraina. În ultimele patru luni am lucrat în permanenţă pentru a asigura o reacţie rapidă a UE la solicitările Ucrainei de echipamente specifice şi de materiale umanitare. 30 de ţări au donat deja echipamente Ucrainei prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al UE, dar, având în vedere nevoile medicale imense cauzate de războiul în curs, am mobilizat rezervele strategice rescEU. Sunt în drum spre Ucraina echipamente medicale şi echipamente adaptate situaţiilor de urgenţă chimică, biologică sau nucleară. Spitalele şi personalul medical din Ucraina lucrează sub o presiune imensă şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le pune la dispoziţie instrumentele necesare pentru a salva vieţi”.

Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE se află în contact permanent cu autorităţile ucrainene pentru a oferi asistenţă suplimentară pe baza nevoilor specifice indicate de Ucraina, relatează Agerpres.