Trafic intens pe Valea Prahovei, la final de weekend. Rutele ocolitoare recomandate de polițiștii rutieri.

Trafic intens pe Valea Prahovei, la final de weekend. Rutele ocolitoare recomandate de polițiștii rutieri. Sursa: Arhiva EVZ

Traficul rutier s-a aglomerat pe Valea Prahovei, pe DN 1, pe direcția de mers dinspre Brașov spre Ploiești. Autoritățile rutiere avertizează că pe raza orașului Comarnic se circulă în coloană și recomandă șoferilor să adopte rute ocolitoare pentru a evita aglomerația.

Ca la fiecare final de weekend, și în această duminică traficul s-a intensificat pe Valea Prahovei, pe sensul de mers dinspre Brașov spre București. Numeroșii turiști, în special bucureșteni, care și-au petrecut finalul de săptămână în stațiunile de pe Valea Prahovei, se înghesuie acum pe drumul de întoarcere, pe DN 1. Conform autorităților, pe raza orașului Comarnic s-a format o coloană de autoturisme și traficul se desfășoară mai greu.

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, avertizează șoferii cu privire la coloana de pe DN 1, de pe raza orașului Comarnic. Polițiștii rutieri atrag atenția că deși este în mișcare, coloana de vehicule se deplasează cu greutate și recomandă celor care se grăbesc să apeleze la rute alternative.

Astfel se va mai decongestiona și traficul pe aceste tronsoane de drum.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, la Sinaia, atrag atenția polițiștii din Centrul Infotrafic, traficul este intens, dar fără să se fi format coloane de așteptare. Și la Buşteni este trafic intens pe sensul de mers Braşov către municipiul Ploieşti.

Trafic intens la Sinaia și pe centura Ploieștiului

De asemenea, la Sinaia, atrag atenția polițiștii din Centrul Infotrafic, traficul este intens, dar fără să se fi format coloane de așteptare. Și în zona orașului Buşteni este trafic intens, tot pe sensul de mers de la Braşov către municipiul Ploieşti.

Pe Drumul Național DN 1, pe Centura Vest a municipiului Ploieştiului,  s-a format o altă coloană în mişcare pe sensul de mers Braşov către Bucureşti. Aceasta se întinde pe o lungime de aproximativ 300 m, după cum au estimat polițiștii rutieri.

Poliştii rutieri recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să păstreze distanţa de siguranţă între autovehicule, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic.

Rute ocolitoare pentru Valea Prahovei

În aceste condiții, având în vedere traficul intens de pe Valea Prahovei, polițiștii rutieri recomandă șoferilor să se orienteze spre alte trasee, mai libere. Pentru DN 1 între Bucureşti - Ploieşti - Braşov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere, după cum precizează Centrul Infotrafic:

DN 1A Braşov - Cheia - Ploieşti - A3 - Bucureşti;

DN 73 Râşnov - Câmpulung - Piteşti - A1 - Bucureşti;

DN 73 Râşnov - Câmpulung - DN 72A - Târgovişte;

DN 71 Sinaia - Târgovişte - Bucureşti.

În finalul comunicării pentru șoferi, Centrul Infotrafic anunță că polițiștii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei.