Rusia nu se opune aderării Ucrainei și Moldovei la UE: „Este o afacere internă a Europei”

Rusia nu se opune aderării Ucrainei și Moldovei la UE: „Este o afacere internă a Europei” Dmitri Peskov Sursa foto: Kremlin

Moscova consideră că acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova este o afacere internă a Europei. Este reacția pe care a avut-o Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, încercând să minimalizeze importanța acestei decizii pentru Moscova. Trebuie spus că intențiile Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană și de a ieși de sub influența rusă a fost una din cauzele care au declanșat actualul conflict.

Acordarea statutului de state candidate la aderarea la Uniunea Europeană pentru Ucraina și Republica Moldova este o afacere internă a Europei susține Moscova. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, încearcă să minimalizeze importanța acestei decizii, adoptată în toiul războiului de invazie pe care rusia îl duce pe teritoriului vecinului său ucrainean, relatează AFP.

„Aceasta este o afacere internă a Europei”, a declarat Dmitri Peskov.

El a precizat, însă, că pentru Moscova este important ca aceste procese „să nu aducă mai multe probleme Rusiei (...), în relaţiile acestor ţări cu Rusia”. De asemenea, Peskov și-au exprimat speranţa că acest lucru nu va duce la o deteriorare a relaţiilor Moscovei cu Bruxellesul. Acestea se află, în prezent, la un nivel atât de scăzut „încât este foarte dificil să fie degradate mai mult”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot în acest context, Dmitri Peskov a denunțat voinţa Republicii Moldova de a „deveni mai europeană ca europenii înşişi”. El a subliniat, că Turcia, stat candidat la UE de aproximativ 20 de ani, „nu a putut niciodată să înainteze mai mult. Însă, în acelaşi timp, a devenit o ţară suverană şi independentă”.

Sursa foto: Twitter

Lavrov acuză NATO că vrea război cu Rusia

Pe de altă parte, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că o aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova nu prezintă „niciun risc” pentru Rusia. În opinia sa, UE nu este o alianță militară, iar Vladimir Putin nu are motive să se opună. Lavrov a acuzat UE şi NATO că vor să intre în război cu Rusia, aşa cum au făcut-o naziştii la vremea lor.

„Hitler a adunat sub stindardul său o mare parte a Europei pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice. Azi, UE şi NATO adună o asemena coaliţie contemporană pentru a lupta şi, într-o mare măsură, pentru a face război cu Rusia”, a afirmat Serghei Lavrov.

Apropiatul lui Putin, umilit! Trei țări interzic zborul lui Serghei Lavrov către Serbia. Vizită a fost anulată

Sursa foto: Kremlin

Ucraina și Moldova au primit statutul de candidat la UE

Cei 27 au recunoscut joi, 23 iunie, într-un summit UE, la Bruxelles, statutul de state candidate la aderarea la Uniunea Europeană pentru Ucraina şi Republicai Moldova. Această decizie marchează începutul unui proces îndelungat şi complex, în vederea unei aderări la UE.

Georgia, care intenționează, de asemenea, să adere la UE trebuie să realizeze reforme pentru a primi statutul de stat candidat. O manifestaţie de susţinere a aspiraţiilor europene ale acestei ţări din Caucaz a fost programată în capitala georgiană, Tbilisi.