România, pas mare către aderarea în spaţiul Schengen. Vestea pe care a dat-o Marcel Ciolacu

România, pas mare către aderarea în spaţiul Schengen. Vestea pe care a dat-o Marcel Ciolacu Sursa foto: Agerpres

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat că este mai mult decât mulțumit de implicarea arătată de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Aceasta a încurajat aderarea României la spaţiul Schengen.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a făcut un anunț după întâlnirea de la Bruxelles cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Liderul PSD consideră că Romania a demonstrat "suplimentar" că îndeplineşte "de facto" toate condiţiile pentru a fi acceptată în spaţiul Schengen și că oficiala sprijină acest lucru.

"Îi mulţumesc preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru sprijinul oferit României în vederea aderării la spaţiul Schengen. Modul în care autorităţile române au gestionat situaţia de la graniţa de Est a Uniunii Europene, în contextul actualelor tensiuni regionale, demonstrează suplimentar faptul că România îndeplineşte, de facto, toate condiţiile pentru a fi acceptată în spaţiul Schengen", a scris Ciolacu pe Facebook.

El a menţionat că România doreşte o nouă rezoluţie care să susţină acest demers la nivel european şi care să fie votată pe parcursul următoarei preşedinţii a Consiliului UE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto. Twittter

"Ne bazăm pe sprijinul preşedintelui Parlamentului European pentru aderarea României la spaţiul Schengen", a transmis Ciolacu şi pe Twitter.

Marcel Ciolacu, întălnire cu ceilalți lideri

Ciolacu a mai anunțat și un nou format de dezbatere a liderilor parlamentelor naţionale, incluzând Ucraina şi Republica Moldova. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a făcut o vizită la Bruxelles pe 23 iunie.

Liderul PSD s-a întâlnit cu preşedinta Camerei Deputaţilor - Parlamentul Federal al Regatului Belgiei, Eliane Tillieux, cu viceprim-ministrul Pierre-Yves Dermagne, ministru al Economiei şi al Muncii, precum şi cu comisarul pentru Muncă şi Drepturi Sociale, Nicolas Schmit, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Marcel Ciolacu a avut şi o intervenţie în cadrul întâlnirii cu liderii PES.

"În şedinţa de astăzi a PES, de pregătire a Consiliului European, am susţinut necesitatea acordării statutului de ţară candidată la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Totodată, am pledat pentru proiectul României de a deveni un jucător regional activ, un hub pentru stabilitatea şi dezvoltarea regiunii, pornind de la reconstrucţia Ucrainei", a scris Ciolacu pe Facebook după întâlnirea cu liderii PES.