Plafonarea prețului carburanților, dorită de PSD. Analiștii economici cred că ar fi inutil

Plafonarea prețului carburanților, dorită de PSD. Analiștii economici cred că ar fi inutil Carburanți.Sursa: Maren Winter | Dreamstime.com

PSD susține că singura soluție pentru a face față scumpirilor este plafonarea preţului carburnaţilor. După protestele masive făcute de șoferi, Marcel Ciolacu spune că va căuta o măsură, dar analiștii economici spun că aceasta va da roade.

Companiile din domeniul energiei și cele care aduc și vând combustibil pe piața românescă au profituri foarte mari, dar șoferii sunt revoltați de sumele pe care trebuie să le scoată din buzunar pentru carburanți. Marcel Ciolacu susține că singura soluție ar plafonarea prețului la benzină și motorină.

Liderul PSD mai spune că totul se întâmplă pe o perioadă limitată și că prețurile actuale ar fi speculative. El a lansat și un atac la ministrul energiei, de la PNL.

Motorina a ajuns să coste 9,2-9,3 lei pe litru, iar benzina – 8,6 – 8,7 lei, după ce, de la începutul anului, prețul a urcat cu 22%, iar față de anul trecut este mai mare cu aproape 40%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai multe state au decis să plafoneze prețurile la carburanți, printre care și Ungaria sau Spania. În România doar firmele din transporturi și distribuție primesc 50 de bani la fiecare litru.

Propunerea PSD

Cu toate că Marcel Ciolacu susține că plafonarea este o măsură potrivită, analiștii economici au subliniat că va fi o măsură foarte greu de pus în aplicare pentru că acea marjă considerată rezonabilă vă fi dificil de stabilit, iar companiile își vor putea reduce profiturile doar prin creșterea cheltuielilor.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

„Eu vreau să ne așezăm la masă, să luăm deciziile cele mai corecte pe baza cifrelor, să intervenim unde sunt speculații – cum este acum în zona de carburanți. Este evident că trebuie venit cu o plafonare clară a prețului în limite și să aibă toate companiile o marjă de profit, că nimeni nu face muncă voluntară”, a declarat Marcel Ciolacu.

Dragoș Cabat, analist economic: „Nu este cea mai bună variantă. În momentul în care plafonezi prețuri, bineînțeles, este bine pentru consumatori. Consumatorul va vedea imediat prețul mai mic la carburant. Dar, partea cealaltă, tehnică, pe care a spus-o doar în treacăt, desigur, lăsând și o marjă de profit rezonabilă - cum este rezonabil și cum se poate stabili cât profit are voie să facă o companie. Întotdeauna, companiile o să justifice că au costuri mai mari. O soluție mult mai bună pe termen scurt este de a supraimpozita aceste companii. Dar nu pe profit, că acolo pot transfera profitul, ci pe cifra de afaceri.”