Anamaria Prodan trage din plin. Vorbe dure aruncate de impresară, ținta nu e Reghecampf
- Nicolae Comănescu
- 12 iunie 2022, 20:00
Anamaria Prodan a vorbit despre jucătorii pe care i-a pierdut în ultima vreme și nu și-a ascuns dezamăgirea. Acum, impresara așteaptă să primească o sumă foarte mare de bani de la Dennis Man.
Anamaria Prodan a vorbit despre Dennis Man, atacantul echipei Parma, cu care se află în litigiu de mai multă vreme. Înainte de-a semna cu formația din Italia, internaționalul român a rupt înțelegerea pe care o avea cu „Prodanca” și a semnat cu firma fraților Becali. Acum, Anamaria Prodan a câștigat procesul și așteaptă să fie despăgubită de Man cu suma de 350.000 de euro.
Anamaria Prodan i-a atacat pe Dennis Man și pe frații Becali
Anamaria Prodan a spus că ei îi revine meritul pentru ascensiunea lui Man, jucător care nu ar fi ajuns de la UTA la FCSB, dacă nu ar fi intervenit ea. „Dennis Man era un copil la care nimeni nu se uita. Era greu să îl găsească cineva și să îl aducă la Steaua (n.r.- FCSB). Dacă nu eram eu, poate rămânea la UTA și nu ajungea nici la echipa mare. Ca tu să rupi contractul cu mine din cauza lui Becali, înseamnă că nu ești bărbat. Mi se pare corect ca el să plătească. Să se ducă la cine i-a promis că nu va pierde bani”, a declarat impresara la Pro Arena.
Ea a mai afirmat că alți 3 jucători sunt în situația lui Man, unul dintre ei fiind Ianis Stoica. Atacantul de la FCSB a rupt de asemenea contractul cu Anamaria Prodan.
Și alți fotbaliști au rupt contractul cu impresara
„În situația lui Man mai sunt încă 3. La Ianis Stoica e și mai mare dezamăgirea. Pe el l-am luat văzându-l ce talentat e. Am făcut ca toate ziarele din Europa să scrie despre el. Eu i-am zis lui Becali să îl ia. L-a băgat în Cupă și a dat gol la 14 ani (n.r. - într-un meci cu Sănătatea Cluj, scor 6-1 pentru bucureșteni, în anul 2017, atunci când avea 14 ani). Dacă nu duci contractul la bun sfârșit, înseamnă că ai de unde să plătești”, a mai precizat Anamaria Prodan pentru sursa citată.