Primele vouchere sociale au ajuns la beneficiari. Urmează ca banii să intre pe carduri

Primele vouchere sociale au ajuns la beneficiari. Urmează ca banii să intre pe carduri Compania Poșta Română a făcut un anunț important pentru toți beneficiarii cardurilor de energie. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Primele loturi de carduri pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, în cadrul programului „Sprijin pentru România”, sunt distribuite de Poşta Română. Acesta au început să ajungă la beneficiari începând cu data de vineri, 10 iunie. Primele 35.000 de carduri au fost distribuite în județele Ilfov, Brăila, Buzău, Olt şi Galaţi. Următorul lot, de aproape 300.000 de carduri va fi livrat de angajaţii poştali săptămâna viitoare, la nivelul întregii ţări.

Primele loturi de carduri pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, în cadrul programului „Sprijin pentru România”, sunt distribuite de Poşta Română începând de vineri, 10 iunie, informează operatorul naţional poştal, într-un comunicat de presă. Anunțul a fost făcut de oficialii operatorului național de servicii poștare prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, angajaţii Poștei au dstribuie populaţiei cu venituri reduse, în această perioadă, un prim lot de peste 35.000 de carduri electronice. Acestea au ajuns în judeţele Ilfov, Brăila, Buzău, Olt şi Galaţi.

„Astăzi, Poşta Română îşi pune la dispoziţia oamenilor, aşa cum o face în fiecare zi, cel mai de preţ capital pe care îl are, poştaşii. Colegii mei au început, de la prima oră a dimineţii, să distribuie rapid loturile de carduri pentru voucherele valorice”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române, citat în comunicatul de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit sursei citate, următorul lot, de aproape 300.000 de carduri aferente acestor vouchere sociale, va fi livrat de angajaţii poştali săptămâna viitoare, la nivelul întregii ţări.

Sursa foto: arhiva EVZ

55.000 de carduri vor ajunge la București

Dintre toate cardurile care vor fi distribuite de Română, în jur de 55.000 vor ajunge la beneficiarii, persoane aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie din Bucureşti.

„Vreau să asigur populaţia că nu trebuie să existe nicio îndoială că nu vom reuşi să ducem această misiune la capăt cu succes, eficient, exact în timpul asumat în acest proiect. Spun asta, pentru că am mare încredere în angajaţii din operaţionalul companiei, care nu sunt la prima experienţă de acest gen. Să nu uităm că Poşta Română are capacitatea logistică necesară, fiind singura companie care are expertiza de a livra orice trimitere, chiar şi în cel mai îndepărtat colţ al ţării”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Voucherele sociale în valoare de 250 de lei, vor fi alimentate în patru tranşe, o dată la două luni, până la finalul anului. În total, un beneficiar va primi 1.000 de lei pentru a-și procura alimente.

Sursa foto: Gov.ro

Cum vor fi distribuite voucherele

Voucherele sociale destinate achiziției de alimente sunt distribuite în cadrul Programului Sprijin Pentru România, inițiat de guvernul condus de Nicolae Ciucă. Distribuirea va fi realizată de Poşta Română la domiciliile beneficiarilor, într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenţilor autorizaţi.

„Această măsură vine în ajutorul a peste 2,5 milioane de români, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, cât de dificile sunt vremurile prin care trecem. Suntem obligaţi, la nivelul coaliţiei de guvernare, să îi asigurăm fiecărui cetăţean siguranţa alimentară, prin măsuri consolidate, aşa cum este pachetul «Sprijin pentru România».

Mă bucur să văd că astăzi au fost distribuite, cu sprijinul factorilor poştali, primele vouchere sociale, chiar mai devreme decât ne asumasem în calendarul iniţial, ca urmare a mobilizării companiilor emitente de carduri, cărora le mulţumesc şi pe această cale”, a afirmat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.