Ungaria este legată de Rusia. Are nevoie de mulți ani pentru a se rupe de Moscova

Ungaria este legată de Rusia. Are nevoie de mulți ani pentru a se rupe de Moscova Sursa foto: CNN

Legăturile dintre Budapesta și Moscova sunt atât de strânse cât Ungaria ar avea nevoie de trei până la patru ani pentru a scăpa de dependența de Rusia. Pentru aceasta este nevoie de investiții uriașe pentru a-și ajusta economia, iar până la acel moment nu se poate pune problema renunțării la petrolul rusesc.

Ungaria are nevoie de 3 ani şi jumătate până la 4 pentru a renunţa la ţiţeiul rusesc şi să facă investiţii uriaşe pentru a-şi ajusta economia. Până la acel moment, Ungaria nu poate sprijini embargoul petrolier propus de UE, a declarat şeful de cabinet al prim-ministrului ungar, Gergely Gulyas, citat de Reuters. Comisia Europeană a propus în această lună noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

Pentru a implementa noul pachet de sancțiuni este nevoie de sprijinul unanim al tuturor celor 27 de state membre ale UE. Ungaria este cea care se opune unui astfel de demers invocând problemele economice interne.

„Dacă toate celelalte condiţii sunt acolo, atunci 3,5 până la 4 ani ar fi suficient (...). Dar până la un acord cu privire la toate, nu există un acord cu privire la nimic”, a spus Gulyas.

Ungaria este izolată politic în Europa

Ungaria, izolată la nivel european din cauza politicii antieuropene promovate de premierul Viktor Orban, încearcă să forțeze o înțelegere cu UE, refuzând să accepte noile propuneri de sancțiuni. Astfel, oficialii de la Budapesta, care se confruntă cu o criză economică puternică, dau de înțeles că și-ar putea schimba atitudinea în schimbul unor ajutoare financiare.

Ei susțin că Ungaria are nevoie de 750 de milioane de euro pe termen scurt pentru modernizarea rafinăriilor şi extinderea unei conducte ce aduce petrol din Croaţia.

Mai mult, Budapesta insistă că reconversia economiei sale pentru a scăpa de dependeța de petrolul din Rusia ar necesita alte investiții, în valoare de 18 miliarde de euro.

Ungaria presează Comisia Europeană

În acest context, Gulyas a reiterat că Ungaria are nevoie de banii Europei pentru a putea face această schimbare.

„Dacă Comisia poate oferi o soluţie pentru aceasta, atunci noi suntem deschişi (pentru a susţine sancţiunile), dacă nu, atunci cerem un opt-out (…) Nu timpul este cea mai mare problemă. Această schimbarea tehnologică este posibilă până la 31 decembrie 2025 sau la jumătatea lui 2026”, a spus el.

Comisia Europeană a refuzat aprobarea plăţii banilor meniţi să ajute la recuperarea economiilor din criza provocată de COVID-19 în Polonia şi Ungaria, acuzându-le că încalcă statul de drept. De altfel, premierul Vicktor Orban s-a declarat în mai multe rânduri în opoziție cu deciziile adoptate la Bruxelles, iar acest lucru i-a atras izolarea pe scena europeană.

Acum, folosindu-se de intențiile Bruxelles-ului de a impune noi sancțiuni, ungurii speră să obțină deblocarea banilor.