EXCLUSIV. Confesiunile lui “Pinalti” pe holurile Înaltei Curți. Despre „nebunul” de Băsescu, Ponta, Boc și Hrebenciuc
- Laurențiu Daniel Ionescu
- 11 mai 2022, 10:59
Indiferent ce s-ar spune despre cele făcute și nefăcute de el, de pe vremea când activa în politică și în fotbal, Gheorghe Ștefan, zis și “Pinalti” rămâne un personaj pitoresc pentru publicul larg, iar discursurile lui au făcut deliciul presei, ca să folosesc un clișeu.
Am avut norocul să îl întâlnesc pe fostul primar din Piatra Neamț marți dimineață la Înalta Curte de Casație și Justiție. Spun noroc, deoarece nu eram hotărât la ce ședință să intru pentru a-mi face obișnuita relatare din sala de judecată când l-am văzut pe Gheorghe Ștefan, zis ”Pinalti”.
Ne uitam amândoi la avizierul de la sala 8P, acolo unde își ținea ședințele Secția Penală. Așa am aflat că o parte dintre condamnații din dosarul “GIGA TV” declaraseră recurs în casație. De fapt, doar doi dintre ei, Gheorghe Ștefan și fosta președintă a CNA, Laura Georgescu. Ceilalți și-au acceptat sentințele date de Curtea de Apel București și nu au mai recurs la ultima cale de atac
.Dosarul 25140/3/2015* era programat la ora 9.30, la Completul de 3 judecători, dar pentru că în cauzele dinainte se prelungeau audierile, era și o videoconferință cu un inculpat în stare de arest, a fost decalat cu câteva zeci de minute. Gheorghe Ștefan a așteptat liniștit pe hol, mai ales că nu îi sosise nici avocatul. Din când în când mai băga capul în sală dar revenea pe băncuță. Se mai uita pe telefon și chiar a rămas câteva clipe cu ochii închiși. Probabil că a ațipit.
Gheorghe Ștefan a venit la instanță îmbrăcat smart casual. Sacou bleumarin cu nasturi metalici, aurii, jeanși negri și pantofi tip mocasin, din piele întoarsă, tot bleumarin. Mi s-a părut că la ținuta asta nu se prea potrivea cravata, albastră cu picățele albe. De fapt, ar fi trebuit să renunțe la cravată, mai ales că alesese să nu se bărbierească. Barba oarecum neglijentă, de o zi sau două, nu se prea potrivea cu cămașa închisă până la ultimul nasture și cravata strânsă la gât.
Viorel Hrebenciuc nu a mai făcut recurs în casație
La un moment dat, a apărut și avocatul lui Ștefan. Este vorba despre Adrian Georgescu, unul dintre penaliștii de vârf ai baroului. Georgescu îl apără și pe Ion Iliescu în dosarul “Mineriada”, dar și multe alte personalități ajunse în neplăcuta ipostază de inculpat. Apoi l-am zărit și pe maestrul Alexandru Chiciu, un alt celebru penalist. Intra pentru cealaltă persoană din dosar, fosta șefă DNA Laura Georgescu. Laura Georgescu își ispășește pedeapsa de 4 ani de închisoare, insa își joacă ultima carte din acest dosar, recursul în casație.
Pe scurt, Gheorghe Ștefan este acuzat că s-a folosit de influența politică și l-a rugat pe Viorel Hrebenciuc să intervină pe lângă Laura Georgescu penru ca CNA să îi dea înapoi licența de emisie pentru televiziunea GIGA TV, pe care tot CNA-ul i-o ridicase. Pentru că Hrebenciuc a intervenit și Laura Georgescu a “sucit” trei membri CNA ca să voteze în favoarea televiziunii lui Ștefan, după ce inițial votaseră să-i ridice licența, atât judecătorii de la Tribunalul București cât și cei deal Curtea de Apel i-au condamnat pe cei trei la pedepse cu închisoarea. Laura Georgescu și Gheorghe Ștefan au declarat recurs în casație la Înalta Curte, în timp ce Viorel Hrebenciuc nu. Ieri s-a judecat recursul și a fost ultimul termen, instanța rămânând în pronunțare.
Avocații din oficiu au fost lăsați să plece
În sala de judecată doar Gheorghe Ștefan a fost prezent dintre recurenții inculpați. Laura Georgescu nu a venit din penitenciar și nici nu a vrut să intre prin videoconferință pentru ultimul cuvânt. În schimb, a fost reprezentată de avocatul Chiciu dar și de avocat din oficiu. Și “Pinalti” a avut desemnat avocat din oficiu.
Președintele completului, judecătorul Alin Nicolescu, i-a lăsat să plece pe avocații din oficiu după ce a văzut că inculpații sunt reprezentați de avocații aleși. Avocații au fost invitați la microfon să-și susțină motivațiile recursului prin pledoarie la bară. Inițial s-au îndreptat ambii avocați către pupitru, așa că președintele a întrebat cine dorește primul. Avocatul Chiciu l-a lăsat pe Georgescu să facă deschiderea. Acesta a venit la microfon, iar Gheorghe Ștefan a stat în picioare în spatele lui.
“Pinalti” a stat cu capul plecat și ochii închiși
Pledoaria pentru recurentul inculpat Gheorghe Ștefan s-a axat pe ne-existența faptei. “Recurentul a fost condamnat de două instanțe pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.” Așa și-a început avocatul Georgescu susținerea de motive. Au urmat explicațiile tehnice. În timpul discursului, “Pinalti” a stat cu capul plecat și palmele împreunate. Avea momente când stătea cu ochii închiși ca și când s-ar ruga sau era, probabil, foarte obosit. “Vă rog să admiteți recursul în casație și să pronunțați achitarea recurentului. Și vă mulțumesc!”, a încheiat avocatul Georgescu.
Marea dilemă: a fost tulburare sau tulburare însemnată
Și maestrul Alexandru Chiciu a avut aceeași abordare în reprezentarea Laurei Georgescu. “Solicitarea respectuoasă a apărării este de a constata că inculpata Laura Georgescu a fost condamnată pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală”, a fost fraza de început a pledoariei. Apoi, ca și predecesorul său, a cerut casarea sentințelor date de cele două instanțe care au pronunțat condamnarea clientei sale. A urmat detalierea solicitării și analiza pe textul de lege, atât pe vechiul Cod Penal cât și pe cel nou.
În situația în care faptele au fost comise în timp ce opera vechiul Cod Penal, avocații caută legea cea mai favorabilă pentru clientul lor. Pentru a fi infracțiune de abuz în serviciu, fapta ar fi trebuit să producă o tulburare sau o tulburare însemnată în activitatea părții vătămate. “Ce înseamnă pe vechiul cod tulburare însemnată? Ce ar fi trebuit să se întâmple acolo ca să fie o tulburare”, întreabă brusc președintele completului. Avocatul Chiciu explică faptul că prin reacordarea licenței pentru GIGA TV nu s-a produs o tulburare însemnată în activitatea CNA.
“Nimic nu a afectat bunul mers al CNA”, concluzionează apărătorul Laurei Georgescu . “Să înțeleg că a fost o tulburare, dar nu a fost însemnată, nu?”, insistă judecătorul Nicolescu. “Nu, eu susțin că nu a existat niciun fel de tulburare a bunului mers al CNA. Nu a fost tulburare sau tulburare însemnată prin ascunderea unui document față de plenul CNA”, își menține punctul de vedere avocatul.
Este vorba despre o opinie a departamentului juridic pe care Laura Georgescu nu l-a prezentat membrilor CNA înainte de votul de reacordare a licenței pentru televiziunea fostului primar din Piatra Neamț, despre care procurorii au susținut în rechizitoriu și judecătorii au reținut în sentințe, cum că dacă ar fi fost cunoscut, ar fi dus la un vot negativ pentru GIGA TV.
Instanța se miră de ce a mai făcut Gheorghe Ștefan recursul
După ce și avocatul Chiciu și-a încheiat pledoaria, înainte de a da cuvântul procurorului DNA, președintele completului l-a întrebat pe avocatul Georgescu în legătură cu executarea pedepsei de către Gheorghe Ștefan. “Ce s-a întâmplat, că nu am înțeles? A fost executată pedeapsa primită”, a întrebat acesta. “Am ieșit în 50 de zile”, a răspuns direct Gheorghe Ștefan. “E record mondial”, l-a completat avocatul său. “Am făcut cerere și nu au mai contestat procurorii”, a explicat “Pinalti”. Mirat, judecătorul Nicolescu continuă întrebările:”Atunci e de orgoliu acțiunea asta?” “E și de orgoliu dar mai am un dosar și se contopesc și dacă…”, răspunde Ștefan.
DNA a cerut respingerea acțiunii în casație
A luat cuvântul și procurorul DNA. Acesta a cerut respingerea recursului în casație, motivând sentințele celor două instanțe. A explicat că în recurs nu se mai poate umbla la probatoriul care a stat la baza rechizitoriului și a deciziei judecătorilor. Iar conform probelor, faptele au existat. Viorel Hrebenciuc chiar a recunoscut de la început pentru a beneficia de o pedeapsă mai mică. Așa că parchetul nu vede niciun motiv pentru a fi casate sentințele. “Bine, mulțumesc!”, a spus instanța la sfârșitul discursului procurorului, după care a dat ultimul cuvânt lui Gheorghe Ștefan.
Declarații în premieră în fața instanței
“Domnule președinte, eu am să fiu foarte scurt”, a început “Pinalti” declarația. Apoi a urmat explicația a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 9 ani: “Eu am considerat că intervenția la domnul Hrebenciuc e justificată deoarece licența a fost ridicată politic. Și acum am să vă spun niște lucruri care nu au mai fost spuse. Era USL-ul care însemna PNL și PSD plus UDMR la guvernare. Și PD-L-ul era în opoziție. Și votul a fost clar. Cei care erau la guvernare au votat împotriva celor care nu erau la guvernare. GIGA TV care era un post de opoziție a trebuie să fie eliminat și a și fost.
Pentru că nu s-a mai folosit niciodată acea licență, postul a intrat în faliment pentru că în momentul în care s-a dat prima decizie, a fost scoasă din toate instituțiile de difuzare și nu am mai putut să funcționeze niciodată. Deci nici măcar acea licență nu a mai fost folosită vreodată, dacă e să vorbim despre un folos necuvenit. Și toată lumea a constatat că de fapt abuzul s-a făcut când ni s-a luat licența prima dată, nu când s-a dat înapoi. Nici vorbă de un folos necuvenit atâta timp cât s-a dus în faliment și nu a mai funcționat niciodată. Este o opinie personală.”
Eu i-am spus să taie o bucată de pâine, el a omorât un porc
“Cine era proprietarul postului GIGA TV?”, îl întrerupe președintele instanței.
“Nu eram eu, dar erau niște oameni pe care i-am pus eu. Eu recunosc lucrul ăsta. Eu recunosc că îi pusesem și eu colaboram cu ei sau îi coordonam, cum vreți să spuneți. Recunosc lucrul ăsta, nu-l neg. Dar, normal, atunci am intervenit pentru că am considerat că s-a făcut o nedreptate. Toată lumea știe că era post concurent și atunci, eram și în opoziție și m-am dus la domnul Hrebenciuc. Eu i-am cerut așa, domnule, să se respecte legea CNA-ului, să se voteze corect nu să se mai voteze politic. Deci , dacă e instigare să-i ceri unui om să respecte legea, dacă este faptă penală, cum credeți, dar opinia mea este că nu, d-asta am apelat, nu am realizat că fac o faptă penală…”, a răspuns Ștefan
“Domnul Hrebenciu a respectat legea?”, insistă instanța cu întrebările.
“Domnule, e problema lui. Eu i-am spus… Ce a făcut el mai departe nu-i problema mea. Dacă eu îi spun unui om, taie o bucată de pâine și el se duce și omoară un porc… Referitor la… chestia nu este de orgoliu. Chiar am pedeapsa de 3 ani și 9 luni și mi-a mărit-o cu încă 9 luni, acuma am un dosar care este la Curtea de Apel București și se contopesc și dacă rămân cu 3 ani și 9 luni pedeapsa se consideră executată că-i terminată pedeapsa și pot să rămân liber. Deci interesul, fiecare și-l urmărește”, a explicat Gheorghe Ștefan. “Și scopul e legitim…”, l-a completat avocatul Georgescu. “Da, e legitim. Eu vă mulțumesc și îmi cer scuze. Dacă aveți întrebări, eu…”, a încheiat “Pinalti”
S-au aliniat planetele și a fost achitat la Tg Mureș
“Cât a stat acolo?”, a întrebat judecătorul Constantin Epure, membru al completului, care aidoma președintele instanței, a fost foarte atent la tot ce s-a discutat.
Ștefan nu i-a răspuns judecătorului Epure, în schimb a explicat ce s-a întâmplat la Tg Mureș cu dosarele sale. “În două dosare sunt achitat din decembrie”, spune acesta.
“Nu este și cel strămutat de noi?”, întreabă președintele.
“Dosarul pe care l-ați strămutat dumneavoastră erau de fapt două dosare conexate în unul. S-a soluționat la Curtea de Apel Tg Mureș și a fost achitat definitiv”, vine răspunsul avocatului Georgescu. “În ambele am fost achitat!”, întărește și “Pinalti”.
“Au rezolvat așa de repede tot probatoriul ăla, care la Curtea de Apel a durat mult mai mult?”, se miră președinte Nicolescu.
“A fost un an, un an și ceva dosarul de la Tg Mureș. D-aia eu aveam termen la Tg Mureș și am fost transferat de la Bacău și de la Tg Mureș m-a eliberat”, povestește Ștefan cum s-a plimbat prin penitenciare. “S-au aliniat planetele!”, glumește și avocatul Georgescu.
După ce stă câteva clipe privindu-l pe “Pinalti”, președintele tresare și închide ședința:” Vedem… În pronunțare! Vom analiza cu maximă atenție”
Confesiunile lui “Pinalti” la ieșirea din sala de judecată
Când am ieșit pe hol, mi-am încercat norocul cu Gheorghe Ștefan. Știu că inculpații nu prea vorbesc cu presa, dar am profitat și de faptul că nu mai era niciun jurnalist la acest proces. “Nu v-ați plictisit de atâtea procese?”, l-am întrebat direct. Gheorghe Ștefan mi-a zâmbit și m-a luat de braț în drum spre ieșirea din clădire. “Ce să fac, mă, dacă toate sunt lucrături. Aici îți spun cinstit, Ponta a dat dispoziție lu’ asta, băi, termină-i că ne fac concurență. Știa și Băsescu și Boc de GIGA TV. Începuse (GIGA TV) pentru partid, pentru PDL. Ăla (Ponta), fiind la guvernare i-a dat dispoziție lu’ Laura Georgescu să ne radă.
Când am făcut contestația i-am zis lui Hrebenciuc, băi nea Viorele, vezi că o să iasă scandal mare, că trebuie să aplice legea, eu nu vreau altceva. Că șeful oficiului juridic de la CNA , am uitat eu să spun, dar să văd dacă îmi dă voie acum, a spus când ne-a ridicat licența, băi, nu i-o luați. E avertisment sau amendă, trebuie gradual. Mi-a luat-o abuziv. Când i-au zis ăștia lu Laura Georgescu, ea a zis, e și înregistrare , hai domnule votăm, Mac Mac Mac… Și ăia care erau, că atunci era PSD cu PNL și cu UDMR la guvernare, ăia 7 au votat ridicarea licenței, ăilalți împotrivă. Când s-a dus avocata mea și le-a spus, băi fraților, e un abuz, o să ajungeți în penal. Trei dintre ăia s-au schimbat, au votat împotriva ridicării, dar Laura Georgescu nu. Ce influență am avut la Laura Georgescu dacă aia tot împotrivă noastră a votat?!”, și-a vărsat Ștefan amarul.
I-a dat unuia doi fotbaliști și un contract cu statul ca să aibă din ce să îi plătească
I-am spus că l-am văzut și ascultat și la procesul lui Vasile Blaga, când a dat declarația de martor. S-a înveselit și a continuat să îmi povestească: “Ăla era singurul dosar corect, ăla cu Blaga. Într-adevăr, i-am spus (directorului de la Transelectrica), dă-i bă contracte lu ăsta (firmei Romsys) că vă dă bani la partid! E singurul dosar corect în care am și mers pe recunoaștere. Acolo am rămas martor, dar am fost condamnat. Am mers pe recunoaștere și Blaga s-a disjuns. Mie mi-a dat 3 ani și le-a contopit pedepsele, d-aia zic că am pedeapsa de 3 ani și 9 luni. Și mai am dosarul ăsta cu Poșta, cu fotbaliștii, care e făcătură, s-a prescris, dar asta mă ajută. Că i-am dat unuia 2 fotbaliști și trebuia să-mi dea banii și am intervenit pentru unul să facă contract la Poștă și din banii ăia să-mi plătească fotbaliștii.”
“Apropos de fotbal, mai merge?”, l-am întrebat. “Cu fotbalul s-a dus naibii. Nu vezi că dacă nu ai bani, nu ai forță…ca în orice activitate…”, mi-a răspuns cu glas amărât.
Mi-a spus că nici politică nu mai face. Nu-i mai trebuie. “Păi și ce mai faceți, cu ce vă umpleți timpul”, am continuat să-l chestionez. “Mai am mici afaceri cu fecioră-miu. Nu foarte mari, dar suficiente, cum ar veni. Cu energie, un parc d-ăsta fotovoltaic. Și altele pe acolo cât să fie bine”, mi-ar ăspuns.
A trecut și peste problemele de sănătate, dar timpul trece și oamenii mor
L-am mai întrebat cu stă cu sănătatea mai ales că se zvonise într-o vreme că este bolnav. “Am 69 de ani, îți dai seama că nimeni nu e perfect. Mai am cu tensiunea, cu diabetul. Am avut aia cu limfocitoza, aia a fost nasoală, dar am fost în Franța și acolo m-au redresat. Până la urmă a fost o chestiune foarte simplă. M-a întrebat doctorul ce medicamente iau. I-am zis, pentru diabet, pentru tensiune, pentru prostată. Astea s-au combinat și mi-au atacat sângele.
Mi-a dat medicamentele deoparte și mi-a dat doar naturiste, alea, alea, alea. Și în 2 ani mi-au venit globulele alea albe pe zero, în 2 ani au scăzut. Așa mai am niște chestii de fier, o anemie d-asta și mici chestii. După 60 de ani, dacă nu te doare nimic înseamnă că ești mort. Uite, avem 50 de ani de la liceu. Liceul Petru Rareș de la Piatra Neamț. Aproape jumate sunt morți. Am făcut din 10 în 10 ani întâlniri și de fiecare dată îi invocăm pe ăștia morți”, mi s-a confesat fostul primar
Băi, du-te dracului, că-s sătul de pușcărie!
Am zis să-l întreb și despre foștii colegi din PDL, dacă a mai păstrat legătura cu ei și care mai sunt relațiile cu aceștia. “Nuuu, nu am mai vorbit. M-au speriat ăștia cu traficul de influență. Dacă vorbești cu ăla, cu ăla…Păi mă sună un senator, de l-am pus eu mai demult (îmi spune numele lui) și îmi zice, băi nea Gigi nu mai cunoști pe ăia la Hidroelectrica? Îi zic, băi, du-te dracului de tâmpit că-s sătul de pușcărie! Nu cunosc pe nimeni, mă, nebunu’ dracului! și i-am închis telefonul”, îmi spune râzând.
S-a dus la Băsescu să-l pârască pe Cocoș că i-a adus 4 milioane de euro
Ne apropiem de ieșire. Afară plouă, așa că își sună șoferul să vină să-l ia din față. Ține să îm mai spună două vorbe despre dosarul “GIGA TV”. “Eu l-am sunat pe Hrebenciuc să-i zic să respecte legea. Dacă pentru asta bagi oamenii la închisoare…Cum a fost și în Microsoft. Eu nu am văzut un leu. Vine Cocoș la mine și îmi spune , nea Gigi, am luat 4 milioane.(de euro) Băi, dă banii la partid, ești nebun, că aude nebunul ăla!, îi zic lui Cocoș. Și m-am dus la Băsescu, era la Vaslui, venise pe acolo și i-am spus, șefu, vezi că a venit Cocoș la mine cu 4 milioane. N-am nevoie de nimic, banii sunt pentru campanie. I-am spus și lui să știe. Și mă trezesc eu arestat numai pentru că i-am spus”, mi-a mai făcut o mărturisire.
Procurorul i-a spus martorului să i-l dea pe Ștefan și scapă
Până să ajungă șoferul care era parcat undeva mai departe, am zis să nu ratez momentul, mai ales că fusese atât de deschis. Așa că l-am întrebat despre justiție. Mi-a răspuns fără șovăieli: “A fost o perioadă urâtă dar lucrurile s-au mai îndreptat. Uite, la Tg Mureș, am avut două dosare , atâția ani, băi frate. Denunțătorul s-a încurcat, a dat 3 declarații diferite. Dosare tot cu fotbalul. A zis unul că mi-a dat bani la fotbal și eu i-am dat contracte la firme de stat ca să îmi dea bani înapoi la fotbal. Procurorul i-a zis, ai zis ba așa, ba așa, ba așa. Păi când ai spus adevărul? Ai trei variante diferite. Și m-a achitat.
Că e o decizie europeană, Verhoven vs Olanda, unde au zis judecătorii că nu poți să condamni un om doar pe o mărturie dacă martorul e martor interesat. Și la ultimul dosar, ăsta de îl am pe acum, apelul cu Poșta, martorul la ultimul cuvânt la fond a spus că i-a promis procurorul Iordache (Cosmin Iordache de la DNA) că îl ține martor, dar după l-a băgat și pe el și i-a zis, dacă mi-l dai pe Gheorghe Ștefan pe tine te scap. În instanță a zis asta. Am scos înregistrarea de la instanță, când zice ăla că i-a zis procurorul dă-mi-l pe Ștefan și te scap. Judecătorul care a fost la fond nu a ținut seama de declarația ăstuia. Acum suntem la apel. E și prescrisă fapta…”
I-a zis lui Boc să facă legea răspunderii primarului
I-am spus că pe 12 Mai, când are el apelul la CAB, e zi importantă, se dă sentința în dosarul Colectiv. “Mda, eu i-am spus lui Boc demult, fă mă o lege cu răspunderea primarului. Dacă are avizele de la departamente, să răspundă cine a semnat, dacă a luat șpagă și îl dovedește, să plătească primarul. Să răspundă ăla care are în fișa postului, că sunt o grămadă de semnături până ajunge o hârtie la primar”, a concluzionat Pinalti.
Am ieșit împreună afară. Îl sunase șoferul că ajunsese și îl aștepta în fața porții. Mi-a spus că nu mai pleacă acum la Piatra Neamț, dacă tot are joi proces. El vine la toate termenele, nu se ascunde în spatele avocaților. Ne-am strâns mâna și a rămas să ne vedem la Curtea de Apel.