A explodat bomba pensiilor! Cum sunt furaţi milioane de români: Un fost ministru spune câţi bani ar fi trebuit să primească pensionarii în 2022

A explodat bomba pensiilor! Cum sunt furaţi milioane de români: Un fost ministru spune câţi bani ar fi trebuit să primească pensionarii în 2022Sursa: Arhiva EVZ

În timp ce ministrul Muncii Marius Budăi spune românilor că ar putea beneficia de o nouă creștere a pensiilor din toamnă şi că se caută soluţii, Violeta Alexandru susţine că Planul Național de Redresare și Reziliență al României permitea o creştere mai mare de 10 la sută a pensiilor pentru 2022.

Fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru a declarat că actualul Guvern putea să majoreze pensiile românilor cu 15 la sută chiar de la începutul anului, dar s-a dorit un procent de 10%, insuficient pentru a putea supraviețui avalanșelor de scumpiri la gaze, energie, combustibili şi alimente.

Actualul Guvern nu a dorit să mărească pensiile cu 15 %

Violeta Alexandru susţine că pensiile românilor puteau fi majorate cu 15 la sută, însă actualul Guvern a decis să le crească doar cu 10 la sută fără a explica de ce s-a rămas la acest procent, în contextul în care Florin Cîţu anuţa că economia merge bine.

În 2020 Guvernul a mărit cu 14 la sută pensiile, în timp ce acest Guvern a mărit pensiile cu 10 la sută. Un Guvern în plină pandemie a găsit resurse ca să crească pensiile, astfel încât să acopere rata inflației şi să permită oamenilor să plătească toate cele necesare, iar după pandemie s-a mărit cu 10 la sută.

Părerea mea este că în procentul din PNRR se puteau creste pensiile cu mai mult decât a făcut-o actualul Guvern, adică undeva la 15 la sută. Ar trebui să facă o mărire substanțială.

În PNRR procentul permitea o crestere mai mare. PSD, care a promis 40 la sută, puteau să crească mai mult, însă nu au făcut acest lucru”, a declarat Violeta Alexandru într-o intervenție la România Tv.

O altă categorie de pensionari care zace în cea mai cruntă sărăcie

Fostul ministru al Muncii a explicat ce se întâmplă cu românii care au lucrat la CAP şi care acum nu mai au niciun venit şi abia reuşesc să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta.

O posibilă variantă pentru a găsi o rezolvare și la problema câtorva mii de persoane în vârstă și foarte în vârstă care au lucrat la CAP dar care nu au niciun venit. Aceștia nu aveau contracte de muncă așa cum aveau, de exemplu, cei din IAS-uri. Evidența muncii lor se ținea și în ore (nu întotdeauna în cel mai fidel mod pentru că se puteau transfera normele de la o persoană la alta) și erau remunerați cu bani și cu produse. Așa funcționau lucrurile, nimeni nu știa ce vremuri vin. Așa cum erau evidențele, mai grav mi se pare că nu s-au păstrat cu grijă documentele la momentul desființării CAP-urilor.

Deși nu este mult text scris în această propunere, proiectul are în spate o perioadă de documentare, inclusiv pe teren și o dorință de a veni cu o soluție pentru acești bătrâni. Nu o fi perfectă, posibil – găsim împreună cea mai bună soluție. Nu pot să ignor mesajele oamenilor. Unele au o rezolvare ușoară, pentru altele nu este, poate, posibil sau se conturează mai greu. Dacă aș putea da timpul înapoi și să am și posibilitatea de a mă ocupa de preluarea documentelor de muncă ale oamenilor, m-aș implica mai mult”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.