Este obligatoriu de luni, 14 martie! Toţi românii trebuie să facă asta. Vor primi şi o zi liberă

Este obligatoriu de luni, 14 martie! Toţi românii trebuie să facă asta. Vor primi şi o zi liberăSursa: Gerasimovvv | Dreamstime.com

Recensământul populației pentru anul 2022 începe pe 14 martie, cu prima etapă, care va dura până pe 15 mai. Tudorel Andrei, cel care este președintele Institutului Național de Statistică, vorbește despre noutățile introduse anul acesta în procedura de recenzare a populației române. Persoanele care vor completa chestionarul furnizat de INS, vor beneficia de o zi liberă în programul de muncă.

Prima etapă a recensământului 2022 va fi demarată de luni, 14 martie, iar aceasta constă în completarea unui formular online, de către cetățenii aflați în România.

Conform INS, populația va avea acces la o platformă de autorecenzare, care va putea fi accesată de luni, ora 00:00, de pe site-ul www.recensamantromania.ro.

„Pe site-ul recensământului veţi avea posibilitatea, după ce vă autorecenzaţi, să intraţi în posesia codului de auto-recenzare, în termen de maxim 7 zile de la momentul în care aţi completat chestionarul de recensământ. Acel cod se poate accesa tot din prima pagină a site-ului. De asemenea, acest link va fi activ din 14 martie. Iar în partea de sus a paginii vor exista două tutoriale, unul video şi unul text, care vă vor ghida în procesul de auto-recenzare. Pe site veţi găsi, de asemenea, toate materialele referitoare la recensământ din punct de vedere legislativ, hotărârile Comisiei Centrale a Recensământului", explică din partea INS, Bogdan Drăghia, purtătorul de cuvânt al instituției.

INS propune eliminarea hărtiei din procesul de recenzare a populației

Tudorel Andrei, cel care este președintele Institutului Național de Statistică, vorbește despre noutățile introduse anul acesta în procedura de recenzare a populației române.

„Care sunt noutăţile mari ale acestui recensământ. În primul rând, eliminarea completă a hârtiei. Este vorba de o informatizare a tuturor proceselor de culegere, prelucrare şi diseminare. Inclusiv la diseminare Institutul îşi propune o metodă inovatoare, astfel încât fiecare utilizator să poată să-şi construiască propriile statistici, interacţionând cu mediul informatic disponibil pe site-ul instituţiei.

Al doilea lucru: transparenţă totală în pregătirea, culegerea şi prelucrarea datelor statistice. Aici, lucrul foarte important este că prin cadrul legal s-a constituit un Consiliu de Comunicare şi Transparenţă, condus de preşedintele Academiei Române, domnul academician Ioan Aurel Pop. Din acest consiliu fac parte reprezentanţi ai partidelor parlamentare, mass-media, ONG, mediul de afaceri, rectorul ASE, rectorul Universităţii Bucureşti”, informează președintele INS.

Mai mult, chestionarul online înaintat populației va fi disponibil în „limba română, engleză, dar şi în limbile minorităţilor naţionale. În total chestionarul este disponibil în 18 limbi", așa cum afirmă Tudorel Andrei.

Liber de la muncă pentru cei care se înscriu online pentru recensământ

Persoanele care vor completa chestionarul furnizat de INS, vor beneficia de o zi liberă în programul de muncă.

„Cei care se înscriu în format online vor beneficia de o zi liberă, ceea ce înseamnă poate un stimul. Avantajele autorecenzării: completarea formularului în orice moment din perioada specificată. Datele sunt uşor de completat, nu este ceva foarte complicat. Vreau să subliniez că protecţia datelor este garantată 100%. Din momentul în care s-au validat datele, ele au fost criptate şi au fost trimise în baza de date, fiecare înregistrare nu se mai identifică prin codul numeric personal, ci printr-un identificator statistic care nu mai poate crea o legătură între persoană şi datele înregistrate", anunță președintele Institutului.

Chestionarul emis de INS vizează câteva câmpuri esențiale, precum informații despre locuință, gospodărie, dotarea locuinței ori caracteristici ale persoanei care completează, informații cu privire la nivelul de instruire ori demografice. Alături de acestea vor trebui precizate religia, etnica ori limba maternă, conform președintelui instituției, Tudorel Andrei.