Gigi Becali, dărâmat după înfrângerea suferită de FCSB chiar pe teren propriu: ”S-a cam terminat”

Gigi Becali, dărâmat după înfrângerea suferită de FCSB chiar pe teren propriu: ”S-a cam terminat”Gigi Becali. Sursa foto: Facebook

Patronul FCSB, Gigi Becali, se arată decepționat după meciul pierdut de echipa sa, chiar pe teren propriu. Nici antrenorii, nici jucătorii FCSB nu i-au ascultat sfaturile. Discuțiile cu Mihai Stoica și Toni Petrea ale lui Becali au fost în zadar.

După scorul final de 2-o, Farul a învins echipa FCSB, pe terenul roș-albaștrilor. Conform patronului Becali, această pierdere ar fi putut fi evitată, dacă Stoica și Pretrea l-ar fi ascultat.

„Într-un fel este bine, că nu-mi mai fac iluzii. Acuma m-am convins. N-ai cu cine. Dacă și Tănase… ia mingea, o gâdilă, o ia din loc. Am vorbit cu Petrea și cu MM. Bă, am nevoie de bani. Lăsați-l pe Tavi Popescu să bată lovituri. Eu am spus, eu am auzit. Coman, săracul, nu mai poate să joace fotbal, nu poate. Nu știu de ce. Ăla e băiat cu bun simț, rușinos. Eu l-am sunat personal pe Tănase, ești jucătorul echipei, dă-i lui Popescu, ești căpitanul echipei”, a relatat Becali, pentru Digisport.

Tavi Popescu trebuia să fie cel care execută loviturile de penalty

sursa: Facebook

Becali ar fi vrut ca Tavi Popescu să execute loviturile libere și penalty-urile, mizând pe capacitățile jucătorului de nivel înalt, dar MM Stoica și Toni Petrea au declinat această cerință.

„Cred că da, s-a cam terminat. Când pierzi campionatul că a ratat ăla, Gustavo, cu Craiova, când ai nevoie de un egal să ieși campion. Au fost zece puncte, nu ne-am apropiat deloc de ei. Jucătorii nu înțeleg, e debandadă, toată lumea driblează. Nu pasăm!”, a mai spus Gigi Becali.

Finanțatorul FCSB, dezamăgit și de jucători

Gigi Becali comentează performanțele scăzute ale jucătorilor, printre care Andrei Cordea, care este ineficient, ori Florin Tănase, care nu profită de ocaziile din meci.

„Nu e o echipă organizată, nu-ți pasează nimic. Cordea cum prinde mingea, driblează, se învârte în loc. Tănase se învârte în loc. Situații de pasă au, dar ei zic «mai bine mă învârt în loc și pierd mingea». Haotică, ăsta era un meci de câștigat. Știam că Farul… puteam să câștigăm meciul. Nu se poate câștiga campionatul cu singur jucător. Noi, la ora asta, avem un singur jucător: Tavi Popescu. Nu se poate”, a mai spus, cu indignare, Gigi Becali.

Becali afirmă că echipa FCSB este tot mai dezorganizată, căci jucătorii nu pasează mingea în timpul meciului, alegând să o dribleze fără strategii clare.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News