Florin Cîțu aruncă bomba despre pensii. Anunț în miez de noapte despre majorarea lor

Florin Cîțu aruncă bomba despre pensii. Anunț în miez de noapte despre majorarea lor Sursă: Photo 230022421 © LCVA | Dreamstime.com

Florin Cîțu i-a transmis ministrului Muncii Marius Budăi să se urce în avion și să obțină de la Comisia Europeană creșterea procentului alocat pensiilor prin PNRR. Liderul PNL spune că doar așa se poate rezolva situația, nu prin simple declarații.

Liderul PNL îl trimite din nou la Bruxelles pe ministrul ,uncii, Marius Budăi, să negocieze mărirea procentului din PNRR, alocat pensiilor. Florin Cîțu a avut aceeași reacție și săptămâna trecută când a spus că negocierile se pot purta doar la Comisia Europeană și nu la nivel declarativ.

„Am spus și în coaliție: ca să încheiem această discuție, cel mai bine ar fi ca domnul ministru, împreună cu prim-ministrul, să meargă la Bruxelles, să vadă dacă pot să renegocieze. Acolo trebuie să te duci cu o lege a pensiilor, cu impact bugetar, dar sunt sigur că știu ce să facă. Apoi să vină și să spună: am obținut asta sau nu am obținut asta. Domnul ministru trebuie să-l convingă pe prim-ministru“, a declarat Florin Cîțu la Digi24.

Susține orice soluție agreată de Comisia Europeană

Lideul PNL mai spune că va accepta orice decizie care vine de la Comisia Europeană. „Eu, anul trecut, când era să pierdem banii din PNRR, m-am urcat în avion, m-am dus la Bruxelles și am vorbit cu toți liderii europeni, i-am convins ca România să primească încă 15 miliarde de euro, că merită.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă vrea cineva să spună că în România la pensii trebuie să fie 10,5% și vom ajuta noi deficitul, să-i convingă pe cei de la Comisia Europeană. Eu voi fi primul care voi spune da, mergem mai departe. Nu pe noi trebuie să ne convingă, de la PNL. Eu voi susține o soluție agreată cu Comisia, care se încadrează în parametrii deficitului. Dacă domnul ministru doar iese și spune că PNL nu e de acord, nu rezolvă problema. Să nu mai piardă timpul, să se urce în avion și să rezolve”, a declarat Florin Cîțu la Digi24.

I se clatină scaunul

Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat în repretate rânduri că procentul de 9,4% alocat pensiilor prin PNRR nu este bătut în cuie și că este loc de renegocieri. El a fost susținut în declarații de mai mulți colegi din PDS, printre care și Gabriela Firea. De fiecare dată, Florin Cîțu i-a contrazis și a declarat că nu mai este loc de negocieri. Se pare că îndârjirea lui Marius Budăi a deranjat PNL. Surse din zona politică spun că s-ar pregăti deja remanierea ministrului muncii.