Mara Mareș susține recunoașterea eSports în România. Inițiativa a fost susținută de Florin Cîțu
- Maria Miron
- 3 februarie 2022, 12:02
Președintele PNL, Florin Cîțu, a venit cu o propunere legislativă de a recunoaște sporturile electronice în România. Inițiativa a fost formulată la nivelul Tineretului Național Liberal, sub coordonarea Marei Mareș, președinta TNL, în parteneriat cu reprezentanții Federației Internaționale de Esports.
Președintele Partidului Național Liberal, Florin Cîțu a salutat ideea tinerilor politicieni de dreapta în ceea privește implementarea sporturilor electronice în România.
"Partidul Național Liberal este cel mai puternic partener al mediului privat și este deschis în fața pieței și industriilor creative. Industria de E-Sports din România avea nevoie de o recunoaștere formală pentru a se dezvolta și noi am răspuns pozitiv, în cel mai liberal mod posibil. Cea mai corectă reglementare este cea ceruta de piață. Am depus un proiect de lege pentru E-Sports la începutul sesiunii parlamentare", a transmis Florin Cîțu, Președintele Partidului Național Liberal.
Mara Mareș, președintele TNL, dorește să dezvolte sporturile electronice în România
Mara Mareș, Președintele Tineretului Național Liberal a declarat că: “România a înțeles mega-trendul sporturilor electronice și se adaptează din timp acestei realități. Noi propunem astăzi o recunoaștere care este solicitată de piață și care este conturată în parteneriat cu piața. Această recunoaștere acționează ca un facilitator și accelerator pentru piață și industrie, ceea ce pentru România înseamnă că va obține mari beneficii financiare".
"Această propunere va aduce beneficii întregului ecosistem de E-Sports, de la jucători și echipe, până la cluburi, asociații și organizatori de competiții. Le mulțumesc tuturor actorilor implicați în elaborarea și promovarea acestei soluții legislative, și în mod special președintelui Partidului Național Liberal, care a fost de acord cu propunerea legislativă și a acceptat să o introducă în circuitul parlamentar”, a mai transmis Mara Mareș, Președintele Tineretului Național Liberal.
În România au loc deja recurent mari evenimente de gaming cu un focus mare pe E-Sports precum Bucharest Gaming Week, Gaming Marathon, Digital Crusade sau Romanian Esports League. Acestea strâng milioane de vizitatori, atât fizic cât și online, atât din țara noastră, cât și din întreaga lume.
Propunerea președintelui Florin Cîțu, salutată de oamenii sportului
Vlad Marinescu, liderul Federatiei Internaționale de E-Sports, a salutat inițiativa PNL de a recunoaște E-sports în România.
“Salut această inițiativă și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit și vor contribui la adoptarea și implementarea sa. Este un pas important pentru România și pentru jucătorii români, care vor putea participa la competițiile internaționale și vor putea concura, de la egal la egal, cu jucătorii din alte state ale lumii. Recunoașterea E-Sports în România va contribui în mod direct la creșterea acestei industrii și va duce reușitele României la cel mai înalt nivel”, declară Vlad Marinescu, Președintele Federației Internaționale de E-Sports.
În 2021, Federația Internațională de E-Sports împreună cu ROESF, partenerul său local, au realizat, în premieră în România, European Nations Cup, turneu la care au participat echipe din 12 țări europene. O altă competiție, la care România a câștigat locul doi la una dintre probe, a fost IESF World Championship din 2021.
Și președintele Gaming Week, Tudor Dăescu susține propunerea PNL.
“Este momentul cel mai bun pentru crearea unui cadru legislativ care să sprijine jucătorii și cluburile de E-Sports. Se vede o atenție mărită și din partea investitorilor în ceea ce privește universul videogaming-ului, doar în România sumele alocate evenimentelor din acest sector crescând în 2021 cu aproximativ 40% față de anul 2020. În aceste condiții, cu mize crescute și cu oportunități reale în competițiile internaționale, jucătorul român de E-Sports trebuie să poată beneficia de tot suportul pentru a performa. Doresc să cred că această lege nu doar că va aduce o recunoaștere legală muncii sale, ci va fi și un sprijin în dezvoltarea ecosistemului de care el are nevoie pentru a obține performanțele despre care vorbeam. La ce talent există în țara noastră, sunt convins că foarte curând vom vedea multe trofee ajungând în România”, afirmă Tudor Dăescu, Președintele Gaming Week.
Sporturile electronice, cifră de afaceri de aproape 2 miliarde de euro
Universul E-Sports este așteptat să atingă o cifră de afaceri de aproape 2 miliarde de euro anul acesta, la nivel global. Asta înseamnă o creștere de aproape 100% față de anul trecut. Sumele în această industrie vin din drepturi de difuzare, vânzări de bilete la evenimentele live, vânzări de obiecte promoționale și achiziții in-game, dar marea parte, în proporție de 69%, se datorează sponsorizărilor și publicității.
În industria de gaming, țara noastră este deja un actor important pe harta lumii, și asta pentru că în România sunt dezvoltate jocuri foarte cunoscute la nivel mondial, cum ar fi Fifa sau Assassin’s Creed, de către studiouri multinaționale precum Electronic Arts, Gameloft și Ubisoft, ori de către mari companii romanești cum sunt Amber, Killhouse Games sau Green Horse Games. Cumulativ, cifra de afaceri a industriei dezvoltatoare de jocuri din România depășește 200 de milioane Euro anual.