Adio facturi umflate la electricitate! Soluția ministrului Mediului la criza energetică

Adio facturi umflate la electricitate! Soluția ministrului Mediului la criza energetică Sursa foto: arhiva EVZ

Românii vor scăpa, în viitorul nu prea îndepărtat de grija scumpirilor la facturile de energie electrică.

Ministrul Mediului, Tánczos Barna a identificat soluția pentru pentru rezolvarea, cel puțin parțial, a crizei energetice cu care se confruntă România. El propune ca un număr cât mai mare de români să beneficieze de spijin de stat pentru achiziția panourilor fotovoltaice pentru locuințe. Montarea panourilor fotovoltaice permite producerea de energie electrică gratis, cu ajutorul luminii solare.

Tánczos Barna dorește alocarea unui miliard de euro, până în anul 2024, pentru programul prin care populaţia poate cumpăra panouri fotovoltaice. El dă asigurări că în acest an au fost asigurate suficiente fonduri pentru proiectele ce urmează să fie aprobate spre finanțare, începând cu luna aprilie. Totodată, ministrul dă asigurări că, în caz de nevoie, bugetul poate fi suplimentat.

„Vom porni ediţia 2022 sper că undeva în aprilie. Vreau să avem un parteneriat cu autorităţile publice locale. Până în anul 2024 am putea aloca până la un miliard de euro pentru acest program, cinci miliarde de lei în trei ani de zile”, a afirmat ministrul Mediului, conform Digi 24.

sursa foto. gov.ro

Bani suficienți pentru panouri fotovoltaice

Tánczos Barna a subliniat, în acest context că anul acesta vor fi bani suficienți pentru acoperirea tuturor solicitărilor și pentru implementarea tuturor cererilor depuse. El a menţionat că a propus autorităţilor locale să facă parteneriate pentru ca cererile din cadrul acestui program pentru panouri fotovoltaice să fie aprobate la nivel local.

„Sper să găsim o soluţie administrativă, legală, să mergem împreună, pentru că altfel este aproape imposibil ca printr-o autoritate centrală să implementeze un program de câteva sute de milioane”, a adăugat Tánczos Barna.

Ministrul a spus că un astfel de parteneriat nu necesită și asigurarea unei cofinanțări din partea autorităților locale. El a precizat că finanțarea programului va fi acoperită în totalitate de minister.

Ce se întâmplă cu programul de finanțare a caselor eficiente energetic

Ministrul Tánczos Barna nu este la fel de optimist cu privire la un alt program de mediu. Este vorba despre cel care vizează casele eficiente energetic. Despre acesta, ministrul Tánczos Barna a susţinut că „a pornit destul de greu”, dat fiind că este „destul de complex”.

„Eu m-aş concentra în prima jumătate a anului pe fotovoltaice, unde lucrurile sunt simple şi eficienţa şi impactul este imediat (…) Putem veni cu programul de a instala pe sute de mii de case panouri fotovoltaice”, a subliniat ministrul Mediului.