Se aplică de la 1 februarie! Veste uriașă pentru cei care au certificat verde
- Nicolae Comănescu
- 25 ianuarie 2022, 21:16
S-a ajuns la un acord la nivelul reprezentanților Uniunii Europene, ce vizează persoanele care s-au vaccinat și care nu vor mai suporta anumite restricții.
Statele membre ale Uniunii Europene au hotărât să nu mai impună restricţii persoanelor care deţin un certificat sanitar european, în contextul în care unele ţări sunt afectate de varianta omicron a SARS-CoV-2. În acest moment, la nivelul UE sunt în vigoare restricţii diferite pentru turiştii vaccinaţi sau care deţin un certificat de însănătoşire după Covid-19.
Decizii luate la nivelul Uniunii Europene pentru persoanele care s-au vaccinat
Italia cere tuturor călătorilor, inclusiv celor ce sunt vaccinați şi au certificat de vindecare, un test PCR. La fel procedează și autoritățile din Portugalia.
Pe de altă parte, în Spania se cere doar o probă a unei vaccinări, la fel cum se cere în insulele portugheze Madeira şi Azore.
„Călătorii care deţin un certificat covid digital al UE valid nu ar trebui să fie supuşi unor restricţionări suplimentare a liberei circulaţii”, se afirmă într-un comunicat al Consiliului european.
În cursul unei reuniuni la Bruxelles, miniştrii de Externe din UE au adoptat o nouă recomandare. Un act care să nu constrângă juridic în vederea unei coordonări a măsurilor adoptate în domeniul liberei circulaţii.
Ce trebuie să facă statele membre cât mai repede cu putință
Această actualizare a reglementărilor vine pe fondul unei creşteri semnificative a nivelului vaccinării - aproape 70% din populaţia europeană a fost vaccinată complet, potrivit agenţiei europene de sănătate ECDC - şi desfăşurării ceritificatului digital al UE care atestă vaccinarea, testarea sau însănătoşitrea în urma unei infecţii cu noul coronavirus de mai puţin de şase luni.
Comisia Europeană (CE) îndeamnă statele membre UE „să pună aplicare imediat regulile agreate”. „Varianta omicron a SARS-CoV-2 s-a răspândit, în prezent, în toată Europa şi a venit timpul să luăm în calcul abandonarea unor măsuri suplimentare pe care un anumit număr de state le-au introdus în cazul călătoriilor în utimele săptămâni, care fac deplasările mai dificile şi mai puţin previzibile în toată UE”, au spus comisarii europeni, care se ocupă de Justiție, Didier Reynders, şi Sănătate, Stella Kyriakides.
„Aceasta este o recomandare, deci nu pot garanta că va determina toate ţările să intre în acest cadru comun, însă (...) toate statele membre şi-au semnalat intenţia de a se conforma”, a spus secretarul de stat francez însărcinat cu Afaceri Europene Clement Beaune.