Nicușor Dan solicită celeritate față de STB. Ce a cerut Parchetului
- Mihnea Talau
- 21 ianuarie 2022, 22:28
Edilul Capitalei, Nicușor Dan, își dorește ca Parchetul să grăbească cercetarea liderului sindical STB, Vasile Petrariu, pentru organizarea „grevei ilegale”.
Cu DNA-ul la ușă, declarațiile primarului general vin după negocieri eșuate cu sindicaliștii. Liderul de sindicat a precizat că situaţia este încă neclară, salariaţii urmând a decide dacă protestul va mai continua sau nu.
„Azi la 12 s-a judecat de TB litigiul privind greva, Tribunalul a declarat greva ilegală. Hotărârea arată că ”este o grevă organizată majoritar de sindicatul reprezentativ din STB”. Solicit Parchetului să urgenteze cercetările împotriva domnului Petrariu, care a orchestrat acest act împotriva cetățenilor din București. Dialogul nu a putut avea loc pentru că practic sindicatul nu are revendicări reale.
Toate acele probleme care țin de piese de schimb, mentență, infrastructură – nici una dintre problemele reale nu a fost discutată cu conducerea STB. Aceasta dovedește că e o acțiune politică, orchestrată de consilierul general al PSD Vasile Petrariu.
Cer PSD și Gabrielei Firea și lui Marcel Ciolacu să se pronunțe: fie sprijină o grevă ilegală, fie se delimitează și îi retrag sprijinul politic unui consilier ales pe listele PSD. Fac un apel la rațiune la șoferi și vatmani: avem două hotărâri executorii, suntem într-un stat de drept în care hotărârile executorii se execută, cine nu le execută săvârșește o ilegalitate. (...)
Am spus de la început că nu vreau să discut cu reprezentanții unui sindicat care au dus o întreagă categorie de oameni într-o zonă penală. La întâlnirea de la ora 18.00 am fost informat că în loc să vină reprezentanții muncitorilor din depouri și autobaze, au venit sindicaliștii de la domnul Petrariu. L-am sunat pe domnul Criț să aibă discuția, a durat cinci minute, nu a existat altă solicitare decât demisia domnului Criț, care e o cerere infantilă. (...)
Sunt foarte multe probleme în STB. Rezolvarea lor necesită dialog, un calendar de acțiuni și foarte mulți bani. Noi am luat din cheltuieli pe târguri, concerte și alte prostii către STB, am echilibrat-o financiar pentru că era în pragul falimentului”, a declarat Nicușor Dan, după discuțiile cu sindicaliștii STB.
Liderul sindical al STB, Vasile Petrariu, a declarat după întâlnirea cu Nicușor Dan că primarul ”n-a intenționat niciodată să rezolve acest lucru”, informează Antena3.
„N-a intenționat niciodată să rezolve acest lucru”
„Domnul primar general a pozat la televizor că vrea să medieze o discuție și a pus condiția că președintele sindicatului transportatorilor nu trebuie să participe la această discuție. În condițiile astea, colegii s-au ridicat de la masă și au plecat. Domnul primar general n-a stat cu noi nici măcar un minut. N-a intenționat niciodată să rezolve acest lucru. Lucrul ăsta nu face decât să escaladeze conflictul. Aceste declarații și poziții belicoase, care incită și instigă nu ajută cu nimic.
În faza asta în care conflictul a escaladat, măcar în ultima clipă trebuia să fie un dialog real. Ne ducem la salariați să le transmitem această mare realizare. Așteptăm de la tribunal decizia de astăzi.
Mii de scuze. Oamenii să înțeleagă că nu este numai vina noastră. Am fost aduși în această situație de conducerea STB SA, de poziția primarului general, de faptul că primarul general face politică.”, a declarat Vasile Petrariu.