Informația serii despre certificatul verde. Toate regulile se vor schimba. Se aplică în toată România

Informația serii despre certificatul verde. Toate regulile se vor schimba. Se aplică în toată RomâniaSursă: Karzof Pleine | Dreamstime.com

Discuțiile privind impunerea certificatul verde la locul de muncă, care au debutat în luna octombrie 2021, sunt în continuare „deschise”, potrivit declarațiilor făcute vineri, 21 ianuarie, de ministrul Sănătății. Un nou proiect de lege înaintat de oficial ar putea să schimbe reglementările cu care ne-am obișnuit până acum, în cazul în care va primi voturile parlamentarilor români.

„Din păcate, proiectul de lege înaintat în Parlament de colegii de la PNL nu se referea la certificatul verde la locul de muncă, ci se referea la personalul medical şi atât. A fost respins în Senat şi este clar că modul în care a fost gândit nu cred că a fost cel mai fericit”, a transmis ministrul Alexandru Rafila, vineri, subliniind că el și-a făcut datoria din acest punct de vedere.

Toate regulile privind certificatul verde s-ar putea modifica

Oficialul a anunțat conturarea unei noi inițiative legislative care ar avea efect asupra sănătății publice, cu condiția ca aceasta să fie aprobată de parlamentari.

„Am pus la dispoziţia colegilor mei parlamentari un proiect de lege care să fie aprobat în Parlament, care să fie aplicabil şi să aibă efect asupra sănătăţii publice. (...) Dacă am venit cu un alt proiect de lege care putea să fie adoptat de Parlament, eu mi-am făcut datoria, dar nu pot să mă substitui Parlamentului României”, a anunțat ministrul Sănătății.

„Ar trebui să fie subiectul unor reflecții”

Alexandru Rafila a precizat, însă, că „discuția rămâne deschisă”, iar certificatul verde - care pare să fie mărul discordiei în coaliția de guvernare - nu ar trebui să fie „subiectul unor polemici”.

„Mai degrabă, ar trebui să facă subiectul unor reflecţii, mai ales ale persoanelor care, în cursul anului trecut, au făcut prea puţine lucruri sau deloc în ceea ce priveşte controlul pandemiei”, s-a exprimat Alexandru Rafila, oferind drept exemplu situația Franței, care a înregistrat un număr de 400.000 de cazuri de infectări, iar asta în ciuda faptului că a impus deja implementarea documentului cu pricina.

Alexandru Rafila, despre documentul care atestă vaccinarea

„Din fericire, văd că în momentul de faţă ne găsim într-o situaţie în care, în ciuda numărului mare de cazuri, nu se gripează sistemul de sănătate. Văd ce se întâmplă în alte ţări care au utilizat acest instrument, de exemplu Franţa - unde sunt 400.000 de cazuri care se înregistrează zilnic. 400.000, în cifre româneşti 120.000, ca să ştim exact despre ce discutăm, ca şi când în România ar fi 120.000 de cazuri pe zi”, a mai transmis Alexandru Rafila.

Întrebat de jurnaliști, într-o conferință de presă, dacă documentul mult dezbătut ar fi schimbat în mod semnificativ situația epidemiologică din țara noastră, ministrul a răspuns: „Este posibil, nu ştiu... Dacă l-am fi avut, am fi ştiut, dar atunci probabil discutam ce s-ar fi întâmplat dacă nu îl aveam. Întotdeauna există loc de interpretare”.