Adevăr crunt pentru români! Cum am ajus la mâna lui Putin. Ministrul ne-a reamintit-o din nou

Adevăr crunt pentru români! Cum am ajus la mâna lui Putin. Ministrul ne-a reamintit-o din nouSursa: arhiva EVZ

România depinde foarte mult de gazul achiziționat din import, în special din Rusia. Iar acest lucru influențează și nivelul prețurilor.

Informația a fost confirmată (din nou) de ministrul Energiei, Virgil Popescu. Deși este producătoare de gaz și deține mai multe zăcăminte importante în Marea Neagră, țara noastră nu este capabilă să-și asigure necesarul din producția proprie, la prețuri rezonabile.

În aceste condiții, susține ministrul Energiei, Virgil Popescu, România este dependentă de gazul importat din Rusia. Potrivit spuselor sale, acest lucru se întâmplă în special în perioada de iarnă, când consumul crește. Gazul este consumat, în sezonul rece, pentru producerea agentului termic, necesar încălzirii.

„România este o ţară producătoare de gaz, al doilea mare producător de gaz. E adevărat, pe perioada de iarnă ne asigurăm din import diferenţa de gaze. Gazul care poate să vină în România pentru a asigura necesarul pentru iarnă, acel 20-25% din import, este tot gazul rusesc. Suntem dependenţi de gazul rusesc. Deşi avem gaz, nu avem gaz suficient”, a declarat Virgil Popescu, la Antena 3.

Virgil Popescu despre racordurile la energie electrică şi gaze naturale

sursa foto. EVZ

Virgil Popescu, nemulțumit de prețurile la gaze

Ministrul Energiei s-a declarat nemulțumit de evoluția prețului la gazele naturale, din această perioadă, nu doar la cel achiziționat din import, din Rusia. Virgil Popescu a precizat că este de așteptat ca aceste prețuri să mai scadă odată cu venirea primăverii și încălzirea vremii.

„Eu mă aștept în perioada de primăvară-vară și toamnă să fie o scădere bruscă a prețului la gaz natural și odată cu așa-zisa operaționalizare a conductei Nord Stream 2, pentru că părerea mea și a colegilor din statele membre este că acest joc este făcut special pentru a presa operaționalizarea mai repidă a conductei”, a mai spus Virgil Popescu.

sursă: arhivă

Prețul gazelor a cunoscut o nouă creștere

Zilele acestea, prețurile de referinţă la gaze naturale, pe piaţa din Europa, au înregistrat o creştere de peste 30%. Noile scumpiri au fost cauzate de livrările limitate de gaze naturale produse în Rusia.

La bursa TTF de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrarea în luna următoare au urcat marţi cu 27,50 euro. Prețul a ajuns până la valoarea de 99,50 euro pentru un Megawatt-oră, în timp ce cotaţiile la contractul pentru ziua următoare au crescut cu 30,50 euro, până la 97 de euro pentru un Megawatt-oră.

Creșterea prețurilor a fost influențată de prognozele meteo care anunță o scădere a temperaturilor în Europa. La acestea s-a adăugat și nivelul redus al livrărilor din Rusia, considerat principalul factor care a stat la baza creşterii cotaţiilor, susține Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News