Persoanele cu dizabilități vor scăpa de o umilință periodică. Ministerul Muncii a pregătit toate detaliile
- Ionel Sclavone
- 4 decembrie 2021, 20:06
Persoanele cu dizabilități fizice, care au suferit o amputație, nu vor mai fi obligate să se prezinte periodic la comisiile pentru prelugirea certificatului de handicap.
Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a anunțat că urmează să emită un ordin de ministru în cel mai scurt timp, în acest sens. Astfel, persoanele care au o singură amputaţie nu vor mai fi trebui să se prezinte periodic la comisia de specialitate pentru prelungirea certificatului de handicap.
„În mandatul trecut am dat un ordin de ministru, în colaborare cu specialiştii în domeniu, astfel încât persoanele cu dublă amputaţie să nu mai fie nevoite să mai facă acel drum chinuitor şi acea prezentare la comisiile pentru încadrare în grad de handicap. Vreau să continuu ceea ce am lăsat atunci şi nu a fost continuat.
Și anume şi persoanele cu o singură amputaţie să nu fie nevoite să vină la comisie, dar să le păstrăm acea parte de tot ceea ce înseamnă recomandări din spatele certificatului. Și anume o monitorizare şi o discuţie în vederea recuperării, pe cât se poate, a acestor persoane”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.
Ordinul va fi emis în cel mai scurt timp
Oficialul guvernamental a precizat că acest ordin este pregătit și urmează să fie dat în termenul cel mai scurt. Astfel persoanele cu dizabilități vizate vor fi scutite de drumurile pe care le fac periodic la instituțiile de specialitate.
„Avem partea a doua de ordin, pe care trebuie să o dăm şi să spunem că şi persoanele cu o singură amputaţie să nu vină nici ele la comisie, şi vă promit că o să poată, în termenul cel mai scurt”, a afirmat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Marius Budăi a participat vineri la o dezbatere despre percepţia comunităților persoanelor cu dizabilităţi şi a rolului acestora în societate. Evenimentul a fost organizat pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.
La dezbaterea privind persoanele cu dizabilități au participat reprezentanţi ai companiilor private, dar şi experţi din cadrul Grupului de Inovaţie şi Expertiză Socială.