Sepsi Sfântu Gheorghe - Gloria Buzău, 2-0. Victorie fără mari emoții pentru gazde, oaspeții se afundă la retrogradare

Sepsi Sfântu Gheorghe - Gloria Buzău, 2-0. Victorie fără mari emoții pentru gazde, oaspeții se afundă la retrogradaresursa: Facebook

Sepsi Sfântu Gheorghe s-a impus, vineri, pe teren propriu, în partida cu Gloria Buzău, scor 2-0. Confruntarea a contat pentru runda a 17-a a campionatului intern. Diferența a fost făcută de penaltyul transformat în minutul 18 de Isnik Alimi și de reușita lui Dimitri Oberlin, două minute mai târziu.

Sepsi Sfântu Gheorghe, salt în clasament, după succesul cu Gloria Buzău

Un succes care îi duce pe covăsneni pe locul al 6-lea al clasamentului, cu un total de 25 de puncte acumulate. Buzoineii au viață complicată, pentru că se află pe poziția a 16-a, ultima, cu 13 puncte. Gloria a ajuns la patru eșecuri consecutive.

CS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Gloria Buzău 2-0 (2-0), Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe Au marcat: Isnik Alimi (18 - penalty), Dimitri Oberlin (20). Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Mircea Mihail Grigoriu (toţi din Bucureşti); al patrulea oficial: Robert Avram (Piteşti) Arbitru video: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitru asistent video: Mihai Marius Marica (Bistriţa) Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF.

Eugen Neagoe, antrenorul Gloriei, a pus tunurile pe jucători, enervat de greșelile dese pe care le fac oamenii săi meci de mei.

Eugen Neagoe, disperat de greșelile buzoienilor

„Ar trebui să se facă un serial cu noi. Dacă facem asemenea greșeli... Ferraresso a avut mingea la picior și a făcut penalty (n.r.- în minutul 18). A jucat foarte slab, bine, toți am fost modești. Am dus mingea în fața porții, dar nu pot să intru eu pe teren ca să o băgăm în poartă.

L-am luat pe Niczuly la țintă. Dacă atât putem. Pierdem de patru jocuri, dar nu asta e cea mai mare problemă. Trebuie să ne trezim. Nu este absolut nimic pierdut, dar trebuie să ne trezim, să conștientizăm”, a spus antrenorul, la Digi Sport.

Eugen Neagoe

Eugen Neagoe: Sursa foto: Arhiva EVZ

Situația la echipă e disperată, așa că „Geană” cere transferuri în pauza competițională.

Va trebui și în iarnă să se facă transferuri. Eu când am venit aici echipa era pe ultimul loc, am avut o reacție bună, dar am revenit tot acolo. Așa nu se poate merge la infinit. Nu i-am jignit, le-am spus realitatea băieților în vestiar. Se pot schimba foarte multe lucruri rapid.

În iarnă trebuie să facem schimbări. Pe Ferraresso trebuia să-l schimb în minutul 15, dar până s-a încălzit Denis Dumitrașcu a trebuit să amânăm schimbarea