Jaful din păduri ajunge pe masa mai marilor de la Bruxelles. O nouă instituție îi va urmări pe hoții de lemne

Jaful din păduri ajunge pe masa mai marilor de la Bruxelles. O nouă instituție îi va urmări pe hoții de lemneSursa foto: wikimedia

Tăierile ilegale de păduri vor fi anchetate, la nivelul statelor Uniunii Europene, de o unitate specială de parchet care se va intitule Procurorul verde.

Înființarea Procurorului Verde care să ancheteze tăierile ilegale de păduri este o recomandare făcută de Parlamentul European. Oficialii de la Bruxelles mai propun înăsprirea legislaţiei în acest domeniu și solicită stoparea atacurilor împotriva activiştilor de mediu.

Toate acestea sunt prevăzute într-un studiu al Legislativului comunitar, potrivit unui comunicat de presă transmis de europarlamentarul Vlad Gheorghe.

„Un Procuror Verde la nivelul UE ar facilita investigaţiile transfrontaliere şi urmărirea penală unitară a infractorilor în toate statele membre”, se arată în studiul elaborat de Parlamentul European.

Experţii recomandă îmbunătăţirea legislaţiei europene privind obligaţiile operatorilor de lemn şi produse din lemn. Astfel se recomandă extinderea responsabilității operatorilor şi la companiile distribuitoare. Acestora trebuie să li se interzică comercializarea lemnului obţinut ilegal. Specialiştii mai recomandă unificarea legislației privind tăierile ilegale la nivelul statelor membre.

Daniel Bodnar accident

Sursa foto: EVZ

Daniel Bodnar audiat în Parlamentul European

Potrivit sursei citate, studiul a fost publicat după ce activistul de mediu Daniel Bodnar a fost audiat în Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European (PETI). Bodnar a depus o petiţie prin care a solicitat intervenţia instituţiilor europene pentru protecţia activiştilor, a jurnaliştilor şi avertizorilor de integritate care investighează infracţiuni de mediu în România şi în statele UE.

„Vă rog să interveniţi ferm pentru stoparea atacurilor împotriva activiştilor, jurnaliştilor şi avertizorilor de integritate care protejează pădurile europene. Vă rog să analizaţi necesitatea unei rezoluţii urgente în acest sens. De asemenea, rog Comisia să se asigure că autorităţile române şi din toate statele membre cu probleme similare îi protejează în mod real pe cetăţenii care luptă pentru protecţia mediului”, le-a mai transmis activistul de mediu europarlamentarilor.

sursa foto: EVZ

Jaful din păduri investigat de o unitate specială

La rândul său, Vlad Gheorghe, a subliniat că la nivelul Uniunii lipseşte un instrument pentru combaterea eficientă a infracţiunilor de mediu.

„Majoritatea atacurilor violente asupra avertizorilor de integritate, a activiştilor şi jurnaliştilor sunt legate de tăierile ilegale de pădure şi depozitele ilegale de deşeuri. Ambele sunt activităţi infracţionale extrem de profitabile, care implică reţele organizate transfrontalier. Adesea infractorii rămân nepedepsiţi, aşa cum avertizează şi EUROPOL”, a spus Gheorghe colegilor din Comisia pentru Petiţii.

articol sustinut