Pe cine a adus Cîțu la Garda de Mediu în locul USR-istului Berceanu. Lucian Vasile, un ”om de casă” al PNL

Pe cine a adus Cîțu la Garda de Mediu în locul USR-istului Berceanu. Lucian Vasile, un ”om de casă” al PNL

Alexandru Lucian Vasile a preluat conducerea Gărzii de Mediu, după ce Octavian Berceanu a fost eliberat din funcție de prim-ministrul Florin Cîțu.

Alexandru Lucian Vasile, comisar general adjunct la Garda de Mediu, este omul care îi va lua locul lui Octavian Berceanu la conducerea acestei instituții, după demiterea celui care fusese propus de alianța USR-PLUS. Decizia schimbării i-a aparținut premierului Florin Cîțu.

Cine este Alexandru Lucian Vasile, omul care a devenit șef la Garda de Mediu

Alexandru Lucian Vasile este președintele TNL Călărași și fiul primarului liberal din comuna Jegălia. El este de profesie inginer silvic și a lucrat la firma înființată de tatăl său, Coslo Zinca SRL, unde a devenit ulterior asociat.

Din luna februarie a anului 2020, Alexandru Lucian Vasile este vicepreședinte la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, când îi apare în declarația de interese că este asociat la Coslo Zinca SRL, mențiune care ulterior nu mai e făcuta în declarațiile din 2021.

Ne puteți urmări și pe Google News

În luna martie a acestui an, el a fost numit comisar general adjunct al Gărzii de Mediu. Alexandru Lucian Vasile a absolvit în 2012 Facultatea de Silvicultură și Exploatare forestieră a Universității Transilvania Brașov, și un master în 2016 la aceeași instituție de învățământ superior.

„Am observat și îi mulțumesc. Probabil o să știe domnia sa ce să facă astfel încât Garda de Mediu să aibă rezultate la fel de bune. Cred că e un aspect politic. Statistic rezultatele sunt cele mai bune de 20 de ani. Nu ma fost anunțat că o să fiu demis.

Reacția pe care a avut-o Octavian Berceanu după demitere

Niciodată nu mi-a reproșat ceva domnul Cîțu. Indirect poate că am avut păreri în spațiul public. Asta denotă foarte multă instabilitate indusă în instituțiile statului. Sunt comisari sub mine care au lucrat sub presiune politică”, a spus Octavian Berceanu la Digi 24.

„Mulțumesc colegilor din GNM pentru ca au produs, in 6 luni cat am lucrat impreuna, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Garzii Nationale de Mediu.

Sper ca săptămâna viitoare colegii din GNM sa beneficieze de ajustarea echitabila a veniturilor, lucru pentru care am luptat impreuna cu ministrul Tánczos Barna si căruia ii mulțumesc pentru spiritul de echipa”, a scris Octavian Berceanu, pe contul de Facebook, după ce a aflat de demitere.