CFR Cluj umilită la televiziunea olandeză: „O echipă îngrozitoare”

CFR Cluj umilită la televiziunea olandeză: „O echipă îngrozitoare”Sursa: Arhiva EVZ

„O echipă îngrozitoare cu cîțiva idioți pe teren”, este caracterizarea pe care a făcut-o un fost mare fotbalist olandez CFR Cluj.

Fostul mare atacant Pierre van Hooijdonk, acum analist sportiv pentru postul de televiziune NOS, din Olanda, a comentat prestația echipei ardelene în fața celor de la AZ Alkmaar. Fostul jucător nu s-a sfiit să folosească cuvinte extrem de dure, chiar insultătoare, la adresa fotbaliștilor români. CFR Cluj a pierdut cu 2 – 0 meciul din Olanda, AZ Alkmaar, disputat joi seara în Conference League. Fără victorie în grupă, clujenii sunt la un pas de eliminare din competiția europeană.

sursa foto. Twitter

Pierre van Hooijdonk a comentat meciul de fotbal, iar unele faze din jocul românilor i-au stârnit indignarea. Fotbalistul care a devenit celebru pentru execuțiile sale din lovituri libere nu a avut nici o reținere în a-și alege cuvintele la adresa echipei lui Dan Petrescu.

„Este o echipă îngrozitoare, cu câțiva idioți pe teren! Tocmai am remarcat cum a fost lovit un jucător, nu a fost un tackle, ci un un șut pe la spate. Normal, ar fi trebuit să vedem cartonașul roșu”, a comentat fostul jucător Pierre van Hooijdonk, referindu-se la o intrare a lui Denis Alibec.

Sursa foto. Twitter

Olandezii s-au întrecut în insulte la TV

Un alt fost jucător, aflat în studio, Kenneth Perez, a avut și el cuvint la fel de dure la adresa celor de la CFR.

„Nu crezi că pare o echipă din liga a 4-a de amatori? Care a ajuns în fotbalul profesionist. Nu văd ceva mai aproape de nivelul amatorilor. Mă mir că au jucat în Champions League!”, a fost reacția fostului jucător al lui Ajax Amsterdam.

CFR Cluj are șanse minime să depășească faza grupelor

CFR Cluj a pierdut în fața olandezilor de la AZ Alkmaar cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, pe AZ Stadion din Alkmaar. Jocul s-a disputat în Grupa D a competiţiei de fotbal Europa Conference League. AZ s-a impus prin golurile marcate Albert Gudmundsson în minutul 5 şi Vangelis Pavlidis, pe final, în minutul 86.

CFR a fost învinsă şi la Cluj-Napoca de AZ, cu 1-0. În aceste condiții, campioana României are din ce în ce mai puţine şanse de a trece de faza grupelor.

În clasamentul grupei D, AZ Alkmaar ocupă primul loc, cu 10 puncte, urmată de FK Jablonec, 5 puncte, Randers FC, 4 puncte, CFR Cluj, 1 punct.

Ne puteți urmări și pe Google News